ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

Salut la pălărie

De-a lungul istoriei, pălăria a fost mai mereu în vogă, fie că a făcut diferenţa între clase sociale, fie că a fost emblema unui anumit grup sau curent. În anii `20 – `30, pălăria era nelipsită din ţinuta domnilor şi doamnelor din România. Fie că era din fetru sau de paie, cu pene, flori sau piele, pălăria a reprezentat mereu un simbol al respectului faţă de sine.

palarii_dama
Designerii secolului XXI încearcă să readucă pălăria în atenţia publicului şi în ţinutele vestimentare de zi, neprotocolare. Nu trebuie să fie un semn al rangului social sau un accesoriu impus la anumite evenimente, ci pur şi simplu un obiect vestimentar util şi frumos. Se spune că nu oricine are cap de pălărie. Nimic mai fals, există însă un model potrivit pentru fiecare fizionomie şi modelul perfect trebuie căutat cu atenţie. Când vine vorba de pălării, nu tot ce e la modă se potriveşte oricui şi alegerea este foarte importantă (o alegere proastă poate duce la un aspect dezastruos şi ridicol).

palarii_barbati
Astăzi puteţi găsi pălării în magazine specializate sau la designeri dedicaţi, dar le puteţi găsi şi în magazinele de linie. Zara şi H&M, de exemplu, includ în ultimii ani pălării de damă şi bărbăteşti în toate colecţiile lor. Cu linie clasică sau sport, retro sau futuriste, pălăriile pot fi achiziţionate la preţuri între 50 ron şi 200 euro sau mai mult. Efectul unei pălării de calitate, bine aleasă şi bine asortată este însă de nepreţuit.

modapalariistil

Monica Radulescu • 28/03/2014


Previous Post

Next Post

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.