BIKE&LIKE

Bike&Like 2014_3Bike&Like 2014_2Dacă nu “bicicleşti”, nu zâmbeşti! Bicicleta e printre puţinele accesorii care trezeşte sentimentul de fericire şi oferă senzaţia de eliberare!

Gastronomie, fortificaţii, obiceiuri, istorie, trasee de poveste, vor fi ţinta explorării pe bicicletă în cadrul competiţiei BIKE&LIKE organizată de către Asociaţia No STRESS. Evitaţi prea multă palincă, nu se ştie pe ce meleaguri vă va duce! 🙂 Păstraţi-vă sobri căci TURUL CICLIST este un tur unic!

“Turul ciclist al bisericilor fortificate din Transilvania” se va desfăşura pe durata a 2 zile (12-13 iulie 2014) şi va cuprinde 5 ETAPE individuale, pe categorii distincte de concurenţi şi o FESTIVITATE DE PREMIERE specială, în singura grădină barocă din România, cea din Palatul de vară Brukental din Avrig.

În drumul vostru veţi bifa un întreg arsenal de cultură, vă veţi clăti privirile şi vă veţi încânta papilele gustative în locuri precum: Castelul Slimnic, Biserica-Cetate fortificată Ocna Sibiului, Piaţa Mică Sibiu, Biserica-Cetate fortificată Cristian, Biserica-Cetate fortificată Cisnădie, Biserica fortificată Cisnădioară, Biserica Evanghelică Turnişor din Sibiu şi Palatul Brukental din Avrig.

BIKE&LIKE nu e doar o desfătare, e o competiţie în toată puterea cuvântului, cu cronometrare la standarde internaţionale! Fiecare etapă va fi cronometrată, iar timpul total al competiţiei va fi suma timpilor înregistraţi în fiecare etapă. Îmbinarea adrenalinei cu arta va face din competiţie o întreagă naraţiune, pe care o veţi transmite mai departe cu plăcere şi haz!

ÎNSCRIEȚI-VĂ şi stârniţi-vă curiozitatea cu locuri noi, în mişcare! Nu staţi pe gânduri, timpul se scurge şi înscrierile se închid pe data de 7 iulie, ora 24.00!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.