ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

Ciclaton

Când iarba îţi va zâmbi şi vântul îţi va mângâia pielea, îţi vei reaminti de călătoriile tale, de oamenii cu care ai preumblat şi de cei pe care i-ai ajutat. În drumul tău există loc pentru orice şi pentru oricine, doar fă-i loc. În acel loc vei găsi zâmbete, mulţumire, dragoste şi împlinire. Unul din acele locuri a luat denumirea de Ciclaton. Cu inima deschisă şi picioarele pe pedale, angrenăm iniţiativa!

Ciclaton a fost inițiat de un grup de voluntari care sînt pasionați de mișcare în aer liber și de proiecte cu impact pe termen lung.

Da-ti pasiunea mai departe - Ajungem Mari!Plecând cu inima deschisă, s-a deschis şi startul înscrierilor și donațiilor pentru Ciclaton, un eveniment sportiv caritabil care va strânge fonduri pentru 3 cauze educaționale: Dă-ți pasiunea mai departe!, Și eu vreau la școală! şi Media Lab. Toate aceste proiecte au potențialul de a schimba parcursul educațional copiilor și tinerilor implicați în programe.

Evenimentul are loc între 30 septembrie şi 4 octombrie 2014, va porni şi se va încheia în București, și va trece prin 12 orașe, printre care Târgoviște, Bran, Brașov, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Ploiești. Pe întreg parcursul de 650 de kilometri vor pedala 14 cicliști de anduranță, iar pe segmente se vor putea înscrie și cicliști temerari.

SOS Satele Copiilor CisnadieFiecare ciclist (de anduranță sau temerar) va pedala pentru o cauza pe care şi-a ales-o dintre cele 3, iar susținătorii săi vor dona în contul respectivului proiect.

Media Lab - Universitatea AlternativaCauzele înscrise au nevoie de tot sprijinul pe care îl pot primi, pentru ca cei implicați să aibă parte de un viitor cu cât mai multe oportunități. De-a lungul timpului, au adunat alături de ele o mulțime de oameni cu inimi mari, iar, odată cu Ciclaton, cercul de prieteni se mărește pe zi ce trece. Haide să dăm acestor cauze forța de a continua.

Cei care vor să se implice pot fie să se înscrie ca cicliști temerari, fie să susțină o cauză sau un ciclist, prin donații sau prin promovarea lor.

Luaţi-vă uneltele călătoriei, inima şi bicicleta, şi porniţi la drum! Biciclim şi zâmbim!

 

bicicleteciclatondonatiesanatatesport

Roxana Vatrici • 22/09/2014


Previous Post

Next Post

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.