Aşteptând zăpada

Vine iarna, bine-mi pare, în debara am o placă de snowboard care abia aşteaptă să fie folosită. Mă înţelegeţi cu siguranţă dacă sunteţi printre iubitorii sporturilor de iarnă. Dacă doar cochetaţi cu ideea, e bine să ştiţi că un echipament adecvat vă poate scăpa din multe situaţii dificile.

Din fericire, în România nu este foarte greu să găseşti o pârtie. Iar de la echipamentul profesionist până la punga de plastic, românul a găsit o cale să alunece pe zăpadă. Dar dacă vreţi ca ceea ce practicaţi să se numeasc ă sport şi nu accident pe pârtie, este bine să luaţi în calcul câteva elemente de echipament şi reguli de bun simţ.

Pentru snowboard,echipamentul dedicat include placă, legături şi boots. Pentru schi, aveţi clăpari, schiuri şi beţe. Pe toate le găsiţi la centrele de închiriere, dar dacă vreţi să fiţi siguri de dimensiuni, reglaje şi performanţe este mai bine să le fiţi proprietar. Am simţit diferenţa imediat între plăcile alese ochiometric la centrul de închirieri şi placa mea din debara. La fel şi între încălţările veşnic prea largi şi prea uzate şi proprii mei boots. Dacă vă gândiţi şi că veţi folosi echipamentul mai mult de un sezon, nu va fi o investiţie rea (un echipament complet costă la centrele de închirieri aproximativ 50 – 60 ron/zi). Informaţi-vă înainte de a alege un echipament, ca să fiţi siguri că este ce vă trebuie.

casca-ski-briko-rookie-disney-carsPentru ambele sporturi este sănătos să purtaţi o cască de protecţie şi ochelari. Vremea în capătul de sus al pârtiei nu este mereu ca cea de la bază, puteţi da peste ceaţă, vânt, ger sau toate la un loc, motiv pentru care este bine să aveţi ochii limpezi. Asta ca să nu mai vorbesc de mănuşi, haine groase şi impermeabile şi o cagulă.

Pe pârtie, regulile sunt simple: rămâneţi pe zona marcată pentru tipul de sport pe care îl practicaţi, observaţi constant traficul şi mai daţi prioritate din când în când, nu vă opriţi în mijlocul drumului, nu aruncaţi gunoaie pe pârtie şi nu strigaţi prea tare în zone cu risc de avalanşă (da, există aşa ceva şi la Sinaia, nu doar în Alpi).

Acum nu ne mai rămâne decât să urmărim prognoza. Aşteptăm zăpada!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.