„Pentru o istorie a simbolurilor: Tatuajul în România” și alte expoziții la Palatul Șuțu

Muzeul Municipiului București găzduiește în perioada 3 decembrie 2014 – 30 aprilie 2015 expoziția inedită „Pentru o istorie a simbolurilor: Tatuajul în România”.

În cadrul acesteia puteți vedea o parte din colecția de tatuaje a Institutului Național de Medicină Legală „Dr. Mina Minovici”, o colecție de obiecte specifice artei tatuajelor, precum și o serie de obiecte din colecția personală a fraților Mina și Nicolae Minovici. De altfel, Nicolae Minovici este autorul primei sinteze a problematicii tatuajelor.

Ineditul acestei expoziții provine din faptul că ni se oferă ocazia de a vedea tatuaje de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, din colecția didactică a profesorului dr. Nicolae Minovici. Tehnica tatuajului nu se compara cu siguranță cu cea din ziua de azi, dar simbolistica e profundă. Tatuajele nu simbolizează doar răzvrătirea, ci iubirea, camaraderia, patriotismul, apartenența la o profesie.

Cu siguranță vă va atrage povestea tatuajului „Gherghina și Ionuț”, o istorie inventată, dar plină de candoare și realism. De altfel, în multe din noile expoziții de la Muzeul Municipiului București se observă această tendință de personificare care apropie vizitatorului.

Prețul unui bilet de intrare este 6 lei (3 lei cu reducere) și include accesul la toate expozițiile. În această perioadă, mai puteți vizita și:

  • Colecția de poze și schițe „Arhitectura interbelică în București” (15 ianuarie – 31 martie 2015)
  • Expoziția „Numele meu a fost Constantin Basarab Brâncoveanu” (15 octombrie 2014 – 30 martie 2015). Chiar dacă au fost multe expozițiile dedicate lui Constantin Brâncoveanu în ultimul an, aceasta are o notă aparte datorită faptului că este organizată ca o poveste spusă de însuși marele personaj istoric.

Sursă poză: http://muzeulbucurestiului.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.