Până pe 30 iunie 2015, cele 46 de oraşe înscrise în competiţia Oraşul Reciclării trebuie să demonstreze că sunt cele mai bune la calitatea serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje (însemnând accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în containere), la cantitatea de deșeuri colectate separat per locuitor și la campaniile de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile de ambalaje derulate pe parcursul celor 6 luni de competiție.
Competiţia organizată de Eco-Rom Ambalaje se află la a treia ediţie, numărul participanţilor dublându-se anul acesta. Oraşul Reciclării îşi propune să mobilizeze populaţia şi administraţiile locale astfel încât colectarea selectivă să fie uşor de realizat şi eficientă. Primele trei oraşe clasate în această competiţie se vor bucura de spaţii recreative şi educaţionale, de campanii de conştientizare şi de sprijinul experţilor în protejarea mediului.
La ediţia de anul acesta participă: Adjud, Aiud, Arad, Bacău, Bârlad, Braşov, Brăila, Sectorul 6 Bucureşti, Sectorul 1 București, Câmpia Turzii, Câmpina, Călărași, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Făgăraş, Fălticeni, Focşani, Galaţi, Gura Humorului, Iaşi, Mediaş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Otopeni, Piteşti, Ploieşti, Rădăuţi, Reşiţa, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Sinaia, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Secuiesc, Tulcea, Vaslui și Zalău.
Reciclează şi ajută-ţi oraşul să fie câştigător!