ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

Dieta potrivită

Mereu am fost convinsă că nu toate dietele se potrivesc tuturor. Că trebuie să-ți păcălești propriul organism în funcție de nevoile lui și nu ale altora. Așa că am citit cu interes informațiile de pe site-ul programului BBC Right Diet.

Cei de la BBC Right Diet au identificat trei categorii de oameni cu probleme de nutriție: cei care mănâncă emoțional, recompensându-se cu mâncare pentru orice problemă pe care o au, cei care nu se pot ridica sătui de la masă pentru că organismul lor nu știe să transmită senzația de sațietate și cei cărora le este foame mereu pentru că organismul lor nu știe să calculeze corect de câtă mâncare au nevoie. Sunt probleme de sănătate majore, fie psihologice, fie hormonale, fie genetice. Dar, pentru fiecare în parte, s-au putut găsi niște soluții, niște rețete, un stil de viață care să-i ajute să piardă din greutate și să fie sănătoși.

Sigur, nu orice problemă se rezolvă cu un program de televiziune. În cazurile grave, este mereu nevoie de un medic, de un set de analize, de o dietă potrivită de un nutriționist. Dar nu strică să vă uitați și în grădina altora să vedeți ce idei le mai vin. Și, mai ales, nu strică să fiți prevăzători înainte de a ajunge la probleme de sănătate. De exemplu, chiar dacă nu sunteți supraponderali, mâncatul emoțional sau ciugulitul de plictiseală au tendința de a vă lipi de dulciuri, de alimente cu multă sare sau prea procesate. Sărbătorirea intensă a meselor de Crăciun sau Paște au tendința de a vă da dureri de stomac. Iar predispozițiile genetice nu sunt deloc ușor de ocolit.

Image courtesy of tiramisustudio at FreeDigitalPhotos.net

dietărecomandaresanatate

Monica Radulescu • 19/05/2015


Previous Post

Next Post

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.