„Orbecăim de la o zi la alta, lăsăm viața să ni se întâmple, construim treptat un depozit de amintiri.(…) Și, după cum a arătat poetul, există o diferență între adunare și înmulțire.”
Este doar unul dintre fragmentele din Sentimentul unui sfârșit care se poate transforma ușor în citat motivațional, în lecție de viață în 20 de cuvinte, într-o reflexie introvertită și sinceră asupra propriei existențe. Poate de aceea îmi place Julian Barnes, pentru aceste lecții strecurate în romanele sale.
Sentimentul unui sfârșit este un roman despre viață, despre prietenie, despre dragoste, despre greșeli. Se trasformă încet de la o poveste de școală cu aer orgolios de filosofie, la scena unei sinucideri și ajunge să prindă curaj la primele povești de dragoste. După 40 de ani, devine un thriller, o căutare dureroasă a rostului uni vieți deja trăite, căreia nu i se mai pot aduce multe îmbunătățiri. Și remușcarea își face loc. Lăsăm viața să ni se întâmple sau preluăm controlul?
Scris la persoana întâi, într-un mod extrem de personal și sincer, romanul lui Julian Barnes este un amestec de biografie, filosofie, jurnal și răsturnări aventuroase de situație. Devine misterios în cel mai realist fel cu putință. Pentru că așa cum un bărbat poate iubi cele două feluri de femei (cele misterioase și cele perfect conturate) și viața te poate duce în locuri neumblate și pe cele mai cunoscute poteci. Depinde doar de tine să transformi adunarea întâmplătoare de lucruri bune în înmulțirea spectaculoasă a fericirii.