ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

Tartă cu înghețată de iaurt… și căpșuni

Ei bine, astăzi nu o să vă spunem cât de sănătoase sunt căpșunile și ce beneficii ne aduce consumul lor.  Nu vom insista asupra faptului că au foarte puține calorii și vitamina C din belșug. Or fi căpșunile ideale când vrem să ronțăim ceva între mese, dar parcă tot într-un desert le stă mai bine.

Se mai gândIMG_3686_s_smallește cineva la vitamina C?

Să fim serioși, căpșunile sunt cunoscute mai ales pentru deserturile ce se pot prepara din ele. Prin urmare, astăzi vă propunem o tartă cu înghețată de iaurt și cu jeleu de căpșuni. Un desert delicios, răcoritor și ușor de făcut!

Aveți nevoie de următoarele:

Pentru blat:

  • 100 g pișcoturi
  • 75 g unt topit

Pentru înghețată:

  • 250 g smântână pentru frișcă
  • 200 g iaurt cremos
  • 3 linguri de zahăr pudră
  • zahăr vanilat și coajă de lămâie (ambele opționale)

Pentru jeleu

  • 400 g căpșuni
  • 4 linguri de zahăr

Ar mai fi util și un inel pentru tort (18 – 20 cm), dar nu este obligatoriu. Puteți folosi orice alt vas, trebuie doar să-l înveliți cu folie alimentară pentru ca, la final, să puteți scoate tarta mai ușor.

Mai întâi, vom prepara jeleul de căpșuni, deoarece acesta va avea nevoie de timp ca să se răcească.

Căpșunile, bine spălate și curățate de codițe, se taie felii și se amestecă cu zahărul în vasul în care va fierbe jeleul. Se lasă până ce căpșunile se înmoaie. Dacă nu e grabă, le puteți lăsa până a doua zi. Dacă e, atunci se pun la fiert la foc mic, ca pentru dulceață. În scurt timp căpșunile vor pluti în sirop. Se fierb 15-20 de minute din momentul în care încep să clocotească. Când sunt gata, se iau de pe foc și se lasă să se răcească, timp în care vă puteți ocupa de celelalte ingrediente. După ce se răcesc, căpșunile se zdrobesc cu ajutorul unui blender.

Pișcoturile se mărunțesc până se obține un pesmet fin. Se presară puțin pesmet în vasul pregătit pentru tartă pentru a preveni lipirea blatului. Peste restul de pesmet se toarnă untul topit și se amestecă până se obține textura nisipului ud. Se pune amestecul în vasul pregătit mai înainte și se presează bine cu un pahar, astfel încât blatul să fie uniform și bine legat.

IMG_3654_s  IMG_3658_sIMG_3655_s

Punem blatul în frigider și ne ocupăm de smântână și iaurt.

Din smântână se face frișcă:

  1. Smântâna trebuie să stea la frigider câteva ore, pentru a se răci bine.
  2. Înainte de a o bate, trebuie răsturnată într-un vas și lăsată să se „dezmorțească” câteva minute.
  3. Începeți să bateți smântâna cu mixerul, mai întâi la viteză mică, până când începe să crească.
  4. Adăugați zahărul pudră, treptat și continuați să bateți smântâna la viteză mică până se încorporează zahărul. Dacă doriți, puteți adăuga acum zahărul vanilat, dar combinația de arome vanilie – căpșuni nu este agreată de toată lumea.
  5. Continuați să bateți la viteză mai mare, nu prea mult, cam 5 minute, până ce devine spumă. Nu exagerați, căci se va transforma în unt.

Când frișca este gata, se încorporează iaurtul, amestecând ușor, de jos în sus. Dacă iaurtul are apă deasupra, este mai bine să o scurgeți, altfel se vor forma ace de gheață.

Jumătate din amestecul de frișcă și iaurt se toarnă peste blatul pregătit mai înainte. Cu lingura, punem alternativ, restul de jeleu și cremă. Cu coada unei lingurițe, ne jucăm puțin, trecem prin petele roșii și trasăm spirale. Jeleul va colora crema din loc în loc și îi va da și gust. Orice altă aromă e de prisos!

După vreo 3 ore la congelator va fi numai bună de savurat. Dacă mai rămâne și stă la congelator până a doua zi, trebuie lăsată vreo 10 minute la temperatura camerei ca să se înmoaie și să poată fi tăiată felii.

capsuneiaurtinghetatamancareretetasanatatetarta

Tamara • 11/06/2015


Previous Post

Next Post

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.