De vineri noapte, de când a lovit tragedia, România vorbește. Despre judecată, vinovați, corupție, biserică, morți și lumânări. Despre cum era mai bine să se facă și despre ce nu s-a făcut. Despre oameni care fac muzică și oameni care o ascultă. Despre versuri și politică. Despre prieteni, spitale și sânge. Despre oferte generoase, marșuri de solidaritate, povești de viață, eroi. Despre ei, cei care n-au fost acolo și n-au pierdut pe nimeni drag.
ZMEU nu vorbește, nu judecă, nu are păreri. Are doar o tăcere dureroasă pentru că vă trimite la evenimente fără a ști dacă lanțul funcționează corect și vă veți întoarce teferi și fericiți acasă. Și vă cerem iertare pentru asta.