ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

Julian Barnes – Puls

Puls este un volum de proză scurtă, dedicat pe căi ocolitoare iubirii, îndrăgostirii, cuplului. În cele 14 povestiri, Julian Barnes monitorizează atent pulsul unor relații, cu toate temerile și banalitățile lor.

Viața e o clipă, un moment la a cărui alcătuire participăm cu material genetic și experiență, un moment care ne consumă și ne îmbogățește. Ce căutăm la celălalt? Pentru că ne-am născut ca să-l căutăm, ca să-l dorim aproape. Dar cum anume trebuie să fie și ce ne dorim să simțim în preajma lui nu ne-a definit nimeni. Observând și căutând, jucându-ne cu norocul și cu imaginația, reușim să stârnim îndrăgostirea, iar cei mai norocoși reușesc și să construiască o relație. Fiecare în felul său, ascunzând sub preș sau ripostând zgomotos, dăruind și pretinzând, iubim.

Povestirile lui Julian Barnes surprind momente din viața unor cupluri obișnuite, dar mai ales din gândurile unor cupluri obișnuite, ca și cum scriitorul ar avea acces la cele mai intime conexiuni neurale, interceptând comunicări pe care uneori nici personajele sale nu le sesizează. Pe alocuri psihologie, pe alocuri filosofie, scrierile sale îți par în totalitate adevărate, lăsându-ți loc de regăsire.

Puls este o culegere de iubire, lipsită de romantism, dar plină de realism și sensibilitate.

carteJulian BarnesliteraturaNemiraproza scurtarecenzierecomandare

Monica Radulescu • 04/08/2016


Previous Post

Next Post

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *