ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

1

Ciuperci – Tartine la capac

Ciupercile  – Champignon sau vreun alt soi comestibil provenind din natură sau dintr-o crescătorie – sunt un aliment versatil ce a fost inclus în alimentație încă din cele mai vechi timpuri. Pe meleagurile noastre, atât dacii, cât și romanii aveau cunoștință de ele. Pentru noi, cei de acum, sunt și relativ ieftine, iar pentru cine se pricepe și locuiește în zonele lor de baștină, sunt chiar gratis.

Fierte, fripte sau prăjite, simple, în salate sau ca garnitură, ciupercile sunt extraordinare! Pentru vegetarieni – o binecuvântare, căci țin de foame la fel ca și carnea și sunt foarte gustoase. Pentru raw vegani din păcate nu, căci dacă le consumăm crude, ne pricopsim cu o indigestie pe cinste.

Pentru că noi, cei de la Zmeu, nu provenim din zone cu ciuperci, gătim cu precădere Champignon. În plus, nici nu ne complicăm. Pentru ciupercile de azi nici măcar nu vom aprinde cuptorul. Oricum, pentru cantități mici, tigaia este suficientă, numai că e musai să aibă și capac.

Am pregătit ingredientele:

  • 400 – 500 g ciuperci
  • ulei pentru prăjit
  • ciuperci3001 ceapă
  • 1 legătură mărar
  • 100 g cașcaval
  • 4 – 5 felii de pâine
  • sare, piper
  • eventual 1 cățel de usturoi (dacă nu aveți vreo întâlnire importantă după)

Ceapa verde nu este obligatorie, dar dacă există un fir rătăcit prin frigider, își poate găsi locul în această rețetă.

Am tăiat ciupercile felii pentru că imi place să văd forma de ciupercă. Vor sfârși sfârâind în tigaie, în ulei încins, alături de ceapa tăiată mărunt. Se prăjesc la foc iute, amestecând din când în când și având mare grijă să nu se ardă. Când sunt gata, se adaugă sarea (după gust, desigur), piperul (nu vă zgârciți, căci merge extraordinar de bine cu ciupercile) și mărarul tăiat mărunt.

ciuperci301ceapa000 ciuperci302

Când sunt gata, le puneți într-un castron. Pardon, într-un bol.

Încingeți din nou tigaia proaspăt spălată și puneți feliile de pâine – 2 sau câte încap. Prăjiți-le doar pe o parte. Deocamdată.

Pe partea prăjită adaugați ciupercile în strat uniform, presărați cașcaval ras deasupra și un pic de verdeață.

Feliile de pâine astfel încărcate se pun din nou în tigaia acoperită pentru încă 2 – 3 minute, timp în care pâinea se prăjește iar cașcavalul se topește.

IMG_6785  IMG_6788ciuperci303

Un pic de verdeață deasupra așa, de decor și poftă bună!

ciupercirecomandarereteta

Tamara • 10/08/2016


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Ciuperci - Cum să le culegi, cum să le alegi | ZMEU București

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.