Noutăţi editoriale

Romane proaspete, traduceri noi sau reeditări, piaţa de carte din România este în continuă mişcare şi transformare. Iată ce cărţi ne-au atras atenţia în ultima perioadă:

Editura Polirom publică primul roman al lui George Orwell, inspirat din viaţa autorului după întoarcerea din Birmania. Fără un sfanţ prin Paris şi Londra prefigurează stilul revoluţionar şi sarcastic al lui Orwell, dar îl îmbracă pe autor într-o aură nouă, onestă şi departe de strălucirea artistică pe care a primit-o prin scrierile sale. Lumea sa se desfăşoară prin cămăruţe mizere, spălând vase, într-o societate complexă de oameni săraci, cerşetori, prostituate, drogaţi şi schilozi. Ca la cei mai mulţi scriitori, romanul de debut este mai personal, mai emoţionant, mai stângaci dacă vreţi, dar încărcat de suflet şi viaţă.

Editura Humanitas reeditează câteva titluri pe care merită să le aveţi în bibliotecă. Printre ele Iubiri caraghioase semnat de Milan Kundera şi Portret în sepia semnat de Isabel Allende.

irina binder - insomniiLa Editura For you apare un nou volum de cugetări, gânduri şi emoţii semnat de Irina Binder. Pornită ca un blog, seria de scrieri ale autoarei au ajuns rapid la sufletul cititorilor inspirând-o să încerce şi formatul de carte. În volumul Insomnii veţi găsi o colecţie de eseuri ce reuneşte cele mai cunoscute şi mai iubite „insomnii” ale Irinei – pastilele de înţelepciune care s-au bucurat de cea mai mare apreciere în rândul cititorilor., declară editura.

Tot la Editura Polirom veţi găsi un roman delicat şi puternic semnat Anna Gavalda: O viaţă mai bună. Romanul spune povestea unei fete de 24 de ani şi a unui băiat de 26 de ani, rătăciţi şi regăsiţi, căutându-se, descoperindu-se şi trăind cei mai frumoşi şi mai neînţeleşi ani ai vieţii. Căutând sensuri şi crescând aripi, Anna Gavalda ne reaminteşte că trebuie să învăţăm să trăim frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.