ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

Agenda Bio #4

A patra ediţie a evenimentului Agenda Bio va avea loc în zilele de 25 şi 26 martie 2017, la Casa Universitarilor din Bucureşti. Dedicat unui stil de viaţă sănătos şi fericit, evenimentul îşi doreşte să vă ajute să descoperiţi o nouă perspectivă, aceea a produselor naturale, bio şi terapeutice şi a serviciilor menite a vă îmbunătăţi sănătatea.

Starea de bine este, din păcate, greu de obţinut. Depinde de noi s-o găsim şi s-o instaurăm în propria viaţă. Contextul fiecăruia este diferit, de aceea şi reţeta stării de bine este diferită. Este nevoie de sănătate fizică, dar şi de un echilibru interior. Agenda Bio vă propune o întâlnire cu specialişti din diferite domenii care vă vor povesti şi uneori chiar demonstra ideile lor pentru atingerea stării de bine. Conferințele și seminariile susținute de aceștia sunt gratuite în cadrului evenimentului și sunt special concepute pentru a se adresa unui public larg, dornic să afle cât mai multe informații utile.

Agenda Bio este dedicată şi produselor naturale şi bio. Un târg cu peste 50 de participanţi vă aşteaptă să descoperiţi produse cosmetice şi de curăţenie, produse alimentare, dar şi jucării şi produse pentru cei mici, haine şi accesorii din materiale naturale.

Nu vor lipsi nici atelierele pentru copii. Această ediţie pregăteşte cinci ateliere în care copiii să înveţe să lucreze cu diferite materiale şi să-şi dezvolte imaginaţia şi atenţia.

Târgul va fi deschis între orele 10:00 şi 19:00. Preţul unui bilet de intrare este 8 lei.

Agenda bioatelierbioCasa Universitarilorrecomandaresanatatetarg

Monica Radulescu • 09/03/2017


Previous Post

Next Post

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *