Episodul 28: Un smoothie sănătos cu spirulină

O algă plină de culoare şi proprietăţi benefice omului, spirulina a devenit celebră când a fost propusă ca hrană pentru cosmonauţi. Într-adevăr, are o mulţime de nutrienţi per 100 g, dar doza zilnică recomandată este undeva între 1 g şi 10 g, aşa că nu vă faceţi planuri de hrănire exclusivă cu spirulină.

Mulţi (printre care şi healthline.com) spun că spirulina nu are doar mulţi nutrienţi (proteine, B1, B2, B3, fier şi altele), ci şi mulţi antioxidanţi care pe lângă culoarea de ocean (un verde-albastru foarte închis) îi dau şi proprietăţi antiinflamatorii. Se mai spune că scade colesterolul rău (LDL), reduce tensiunea arterială şi (atenţi alergici!) ajută la diminuarea efectelor rinitelor alergice. Ce mai, o algă minune, păcat că sezonul ambroziei a cam trecut.

Dacă vă aşteptaţi ca o algă să aibă gust altfel decât de plantă înmuiată în ocean, vă înşelaţi. Pudra de spirulina are gust de algă, dar nu este un gust tocmai neplăcut. Mai ales dacă o combinaţi cu ceva mai puternic sau mergeţi în direcţia unei limonade.

Iată și rețeta de azi, pentru 500 ml de smoothie cu spirulină:

  • spirulină – pudră, 1 linguriţă
  • măr – 1 bucată
  • lămâie – 1, doar zeama
  • pătrunjel – frunzele de pe 5-6 tije
  • apă (plată) – 350 ml

Dacă vă doriți inspirație și rețete de smoothie, puteți descărca gratuit primul eBook ZMEU, ”Rețete de smoothie pentru anotimpuri românești”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.