James Bowen – Cărticica lui Bob, un motan cu şcoala vieţii

Pentru că ştie că suntem prieteni cu pisicile, Moş Crăciun a adus în tolbă şi Cărticica lui Bob, un motan cu şcoala vieţii, scrisă de James Bowen. Cei doi, James Bowen şi Bob, au o poveste lungă şi frumoasă pe care o puteţi descoperi aici.

James Bowen şi Bob s-au întâlnit într-un moment în care amândoi aveau nevoie de ajutor. Amândoi trăiseră pe stradă şi avuseseră suficiente necazuri pentru a-şi dori un prieten. Şi l-au găsit. Povestea lor a fost atât de impresionantă încât lumea a dorit să-i vadă şi să-i audă. James Bowen a scris cărţi despre prietenia lor, Bob a jucat în filmul care i-a făcut celebrii. Acum nu mai locuiesc pe străzi şi se bucură de celebritate şi de posibilitatea de a-i ajuta şi pe alţii.

Cărticica lui Bob este o culegere de sfaturi şi lecţii învăţate pe durata traiului în comun. Observându-l pe Bob, James Bowen descoperă lucruri simple care-ţi pot face viaţa mai frumoasă, atitudini care te ajută în orice situaţie şi puterea unei prietenii sincere şi fără condiţii. Toţi cei care au trăit vreodată alături de animale vor înţelege şi vor da dreptate acestei cărţi.

Deşi nu este o capodoperă literară, Cărticica lui Bob se potriveşte şi celor mici şi celor mari. Naturaleţea lui Bob cucereşte publicul înaintea metaforelor şi meşteşugului literar. Iar mesajul celor doi este atât de simplu şi de curat încât lectura este plăcută pentru toată lumea. Ce este şi mai impresionant este faptul că James şi Bob nu au uitat prin ce au trecut şi sunt hotărâţi să-i ajute şi pe alţii care trec prin aceleaşi greutăţi (dependenţi de droguri şi oameni fără adăpost, cum a fost James, şi animale care trăiesc pe străzi, cum a fost Bob).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.