Michael Caine – Arta de a asculta și alte lecții de viață

Cum evenimentele s-au anulat și cel mai bun lucru pe care-l putem face este să stăm cuminți acasă, scotocim prin bibliotecă după cărți necitite încă sau demne de recitire. Cartea lui Michael Caine este mai mult decât o lectură bună, este și o sursă de inspirație pentru filme de văzut în această perioadă.

Să începem cu începutul: Michael Caine și-a intitulat cartea Blowing the Bloody Doors Off: And Other Lessons in Life, traducerea românească este departe de original. Probabil traducerea a ratat și alte nuanțe ale autorului, dar, una peste alta, mesajul ajunge la cititor.

Michael Caine pare un actor elegant, intelectual, cerebral. Să descoperi că s-a născut într-o familie săracă de muncitori londonezi, că a suferit de rahitism și în timpul războiului a fost trimis la o familie care în weekend îl încuia sub scară și pleca de acasă (Michael avea șase ani pe atunci), îți schimbă cu totul imaginea inițială. Da, a muncit mult să scape de accentul suburban, a fost la sute de audiții până a primit un rol și a jucat roluri minuscule până a devenit un star. Dar nu despre cât de greu a fost povestește în carte. Ci despre ce l-a ajutat să reușească. Și, surprinzător, începe prin a recunoaște și a fi recunoscător pentru norocul său.

Printre lecțiile de viață care i-au fost de mare ajutor, Michael Caine menționează realismul învățat de la mama sa care nu l-a lăsat pradă succesului. De folos i-a fost și profesionalismul pe care și l-a impus, capacitatea de a învăța ceva din cele mai grele situații, gratitudinea pentru lucrurile bune care i s-au întâmplat și pasiunea pentru tot ce a făcut în viață. La 86 de ani, Michael Caine scrie cu un aer bonom, de om împlinit și iubit, de bunic fericit și om activ. Sfaturile sale se adresează tinerilor actori, dar și tuturor celorlalți care încearcă să-și găsească fericirea și mulțumirea. Și ce sfat mai bun decât să începi prin a fi recunoscător pentru ce ai?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.