Dosar de vacanță în stare de alertă: Concediu forțat în România

Vara aceasta pare mai dificil și mai riscant să ne petrecem concediul în străinătate așa că tot mai mulți români își întorc privirile spre locurile de vacanță din România. Pentru unii, este o neplăcută schimbare de condiții și strâmbă din nas la fiecare pas. Pentru alții, este printre puținele dăți în care și-au petrecut concediul în țară și se simt ca în orice locație încercată pentru prima dată. Pentru cei mai mulți însă, un concediu în România vine la pachet cu libertatea supremă, cu dreptul de a face orice și de a nu respecta nimic.

E adevărat că polițistul român nu este atât de atent ca cel austriac și nici nu are dotările acestuia. Este din nou adevărat că unele legi românești sunt destul de greu de aplicat și foarte ușor de contestat. În același timp, obiceiul tradițional românesc de a ne păsa de propria persoană și doar de ea ne trasformă într-o țară de burice ale pământului, iar universul nu mai știe în jurul căruia să graviteze mai întâi.

Dar să le luăm pe rând, căci lista de reguli de concediu în România nu e cu nimic mai scurtă decât reguli austriece, franțuzești sau elvețiene.

Respectă natura, căci de frumusețea ei depinde reușita vacanței tale

Ai ales o zonă în care natura este încă sălbatică și la ea acasă. Te-au atras ofertele turistice din Delta Dunării sau din înălțimile Carpaților. E bine să știi că sălbăticia și frumusețea peisajului sunt totuși supuse unor reglementări, ba chiar mai stricte decât în alte zone. Flora și fauna sunt protejate prin lege. Ecosistemul suferă de fiecare dată când ”uiți” gunoaie în urmă. Faptul că s-au construit șosele asfaltate care te duc direct pe culmi nu înseamnă că ți s-au creat condiții ca să pleci cu tufe de bujor săbatic smulse din rădăcină, să-ți aduci grătarul și casetofonul sau să-ți organizezi propria parcare pe iarbă. Știu că este foarte greu să te gândești la ce și cine vine după tine, dar poate vei mai fi obligat de vreo pandemie să-ți petreci concediul pe aici și n-o să mai găsești nici flori, nici peisaj. Te vor aștepta doar gunoaiele proprii.

Respectă-i pe cei din jur, căci de comportamentul lor depinde viața ta în România

Știu că ești în vacanță și vrei doar să te relaxezi, dar, măcar din când în când, fă un efort și gândește-te și la cei din jurul tău. Unii dintre ei sunt ca și tine în vacanță și ar vrea să doarmă bine și să aibă parte de liniște. Nu-i forța să ia parte la petrecerile tale nocture de dincolo de perete. Deranjarea liniștii publice este de asemenea reglementată prin lege. Există ore de liniște și trebuie respectate fie că îți petreci vacanța la cort, hotel sau în vila proprie.

Însă cei mai mulți dintre cei din jurul tău nu sunt în vacanță. Sunt oameni care au grijă ca tu să ai de toate și care se apucă de treabă cu noaptea în cap. Sunt oameni care lucrează în ture de noapte, prin spitale sau cine știe pe unde, și care nu-și permit să nu se odihnească. Ar putea fi cei care vin să te caute în caz că te-ai pierdut pe munte, cei care te operează de urgență în situații nefericite, cei care vin să stingă incendiul produs la pensiunea unde stai. Oricum ai da-o, nu ești singur în univers și nici nu se opresc lucrurile pentru că tu ești în vacanță. Așa că fă un efort și respectă orele de liniște, limitează decibelii la petreceri, nu uita regulile de circulație doar pentru că ești în stațiune, ai grijă pe cine afumi când faci grătar într-o zonă neamenajată corespunzător și nu călca în picioare culturile oamenilor doar pentru că tu ești într-un concediu romantic în România rurală.

Ia reciclarea cu tine în vacanță

Știu că mă repet, dar faptul că ești în vacanță nu înseamnă că nu mai ai nici o responsabilitate. Reciclarea este încă pe ordinea de zi. Există ambalaje de unică folosință compostabile și biodegradabile care pot reduce consumul de plastic și pe care le poți arunca liniștit la coșurile de gunoi obișnuite (nu, nu în pădure sau pe marginea drumului). Există recipiente refolosibile pe care le poți lua cu tine pentru sandvișuri, ceai și cafea la botul calului. Așa cum ai cărat ambalajele la dus le poți căra și la întors, goale, pentru a le depune în containerul potrivit pentru reciclare. Nu te teme, nu este un efort fantastic și grija față de mediu nu-ți va strica vacanța. Dimpotrivă. Te vei bucura de aer mai curat, vreme mai bună și mâncare mai sănătoasă.

Poate vă așteptați să vă spun cele mai bune locuri de petrecut concediul în România. Știu unele extrem de frumoase și primitoare, dar nu scot un cuvânt până nu jurați că respectați regulile de mai sus. Altfel, vă sfătuiesc să vă asumați toate riscurile și să plecați în concediu în străinătate, unde regulile sunt aceleași dar amenzile mult mai mari și imposibil de evitat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.