A cincea ediție a festivalului de idei UNFINISHED și-a închis porțile oficial aseară. Neoficial, participanții se pot bucura de materialele prezentate pentru încă o săptămână. Este doar unul dintre avantajele faptului că anul acesta UNFINISHED s-a desfășurat exclusiv în mediul virtual.
Un alt mare avantaj al organizării digitale a fost faptul că au putut participa mult mai mulți oameni. Sălile virtuale devin mult mai greu neîncăpătoare. Astfel, porțile UNFINISHED20 au fost deschise pentru câteva mii de oameni din toate colțurile lumii. În plus, porțile festivalului i-au cuprins și pe cei prea obosiți, ocupați și blazați pentru a se deplasa către o sală de evenimente. Dar nu accesibilitatea a fost factorul determinant (formularul de înscriere îți lua vreo 30 de minute și multe gânduri), ci programul variat, captivant și promițător.
UNFINISHED se consideră o comunitate de oameni care gândesc și fac. Oameni cu idei, creativitate și determinare din aproape orice domeniu ți-ai dori. Găsești artiști, jurnaliști, oameni de știință, sociologi, filosofi, instructori de yoga și oameni de afaceri. Și poate cel mai important este faptul că la UNFINISHED nu contează domeniul, ci dorința de a face ceva bun sau măcar de a deschide o conversație despre ceva cu potențial. Nu știu cum îi aleg pe vorbitori și cât de lung este formularul lor de înscriere, dar știu că i-am ascultat pe toți fără să mă pot dezlipi de ecran. Da, chiar și pe experții în parenting (deși n-am copii) și pe cei care studiază divinația (deși nu știu cât de mult cred în așa ceva). Și i-am ascultat pentru că UNFINISHED te deschide către noi perspective, te face mai tolerant și mai dispus să asculți, să înțelegi.
Ediția de anul acesta a avut ca temă ÎNCREDEREA. Și m-a făcut să mă întreb cu groază dacă mai știu ce e aia încredere. Dacă a mai rămas vreo fărâmă din cantitățile uriașe pe care le-am avut cândva. Făcând o socoteală personală, am constatat că nu mai am încredere în oamenii politici (orice ar promite trece pe lângă mine fără să mă facă să clipesc), în autorități (intru în orice instituție a statului convinsă că voi fi pedepsită pentru ceva, orice, concret sau imaginar), vecini sau oameni de pe stradă. Am învățat să mă aștept la ce-i mai rău. Și nu cred că e nici bine, nici constructiv.
UNFINISHED20 mi-a arătat că nu sunt departe de a fi singura cu probleme de încredere. În același timp, însă, mi-a arătat că mai sunt oameni care o merită. Și chiar dacă nu sunt neapărat oameni importanți în accepțiunea generală a importanței, sunt oameni care vor să schimbe ceva, care fac ceea ce fac cu pasiune și curaj. Sunt oameni frumoși pe dinăuntru. Iar 8 zile de ascultat oameni frumoși a fost ca un traseu pe munte: lung, obositor, dar atât de reconfortant.
Partea cea mai grea acum începe. E simplu să asculți și să-i vezi pe alții făcând. Este mult mai greu să faci de unul singur. Chiar și când faci pentru tine. Și tot ce faceți bun faceți pentru voi. Nu existe acte de caritate, nu există altruism. Tot ce faceți bun faceți pentru voi, fie că adunați gunoaie lăsate de altcineva, dezvoltați tehnologie care salvează omenirea sau hrăniți copii în Africa. Și dacă nu mă credeți, recitiți un pic lecția despre ecosisteme de la biologie. Suntem parte din tot.