Anul 2020 se încăpățânează să fie unul atipic, dar noi ne încăpățânăm să ne agățăm de vechile metehne și să le numim grandios ”normalitate”. Și ce ocazie mai bună pentru o demonstrație de forță decât sărbătorirea Zilei Naționale? Iar dacă Bucureștiul a ales o paradă militară fără prezența publicului, alții au fost mai ambițioși. Platoul Bucegi va fi pe 30 noiembrie 2020 gazda unui eveniment militar și religios cu ocazia resfințirii Crucii Caraiman după lucrările de reabilitare.
Sunteți așteptați în vârf de munte, într-o zonă declarată parcă în batjocură Rezervație Naturală, să asistați la o ceremonie în jurul unui obiect metalic grandios, luminat cu energie electrică produsă arzând măruntaiele pământului. În amintirea eroilor patriei. A celor care au murit apărând niște principii pe care le-am călcat în picioare de mult. Așa cum călcăm în picioare și sub roțile mașinilor un munte întreg pentru o paradă. Așa cum am invadat capra neagră și puii ei cu gunoaie și gălăgie, cu aparate de fotografiat și sticle de plastic, izolând-o între stânci din ce în ce mai abrupte și mai sterile. Așa cum smulgem din rădăcină ultimele fire de bujor de munte ca să le privim murind. Pentru că omul e ființă superioară și totul i se permite. Mai ales când e în vacanță.
Astăzi, în fața aceluiași obiect simbolic, sute de familii își plâng morții. Virusul ucigaș este de vină. Un organism malefic, fără nici o legătură cu puterea și superioritatea omului, nu? Fără nici o legătură cu divinitatea căruia ne plângem năpasta, nu? Fără nici o legătură cu natura pe care o călcăm în picioare, nu? Un virus care ne-a izolat în case așa cum noi am izolat capra neagră între stânci. Un virus care ne-a stricat ecosistemul așa cum noi am stricat ecosistemul atâtor animale sălbatice. Un virus care ne-a întrerupt drumurile așa cum noi ne-am construit drumurile de beton prin pădure fără să ne pese de familiile despărțite. Ne plângem durerea convinși că Dumnezeu are chip de om și ne va ajuta.
Dar dacă Dumnezeu are chip de munte?