Mark Manson, unul dintre cei mulți care au început ca bloggeri și au ajuns scriitori, are o prezentare plină de cifre mari. La 36 de ani este deja un autor citit de foarte multă lume deși nu are o pregătire profesională în literatură, filosofie, psihologie sau altceva care l-ar putea aduce aici. Cu toate acestea, insistă să scrie cărți de dezvoltare personală. Și nu o face rău deloc.
Am trecut greu peste prezentarea de blogger cu câteva best-sellere la activ. Am trecut și mai greu peste stilul american de umor în fraze cu mai puțin de 10 cuvinte, să fie ușor de citit și să nu plictisească. Poate în limba engleză sună mai bine. Limba română e făcută pentru fraze lungi, ondulate, răsucite, grele. Nici titlul nu m-a convins foarte tare. Cu toate acestea, Arta subtilă a disperării s-a dovedit a fi o carte cu mult bun simț, date reale și mesaj inteligent. Pleacă de la ideea că speranța este sursa tuturor problemelor. Sperăm să avem mai mult, să trăim mai bine, să fim mai cu moț. Speranța ne strică. În același timp, lipsa ei pare să ne facă să deraiem de tot în boli psihice și alte complicații. Oricum ai face, nu e bine.
Capitol cu capitol, i-am dat dreptate lui Mark Manson. Speranța ne face să ne construim religii și apoi să ne închinăm lor și să adunăm adepți. Iar Manson numește religie orice de la religiile spirituale la cele economice, politice, sportive, culinare și maritale. Orice în care crezi ca nebunul este o religie, chiar dacă ești singur în biserică. Și câte din astea nu avem… Dar adevărul e că totul este artificial. Mai puțin frunza și muntele, cerul și balenele, pietrele și marea. Noi ne umplem însă de speranță că mai este ceva după colț, ceva ce ni se va servi pe platou cu următoarea religie pe care o inventăm. Nu este, dar na, sperăm.
Arta subtilă a disperării este o carte ușor de înghițit și de discutat cu prietenii la o întâlnire vurtuală. Face parte din categoria cărților cărora le dai dreptate, dar nu le urmezi. Pare prea facil. Ar putea oricine să ajungă pe calea dreaptă așa. Așa că nu te obosești. E sigur păcăleală. Mănânci în continuare prostii și speri că n-o să pățești nimic. Arunci în continuare cu bombe și speri să nu le fabrice și alții.
Am putea să ajungem pe calea dreaptă. Cu cartea asta sau cu altele. De la Marcus Aurelius la Kant, mulți au scris cărți bune. Sunt la modă acum cele cu text ușor, fraze scurte, umor de blog și ștampilă de best-seller. Dar dacă le citiți atent, o să observați că tot la Kant și Marcus Aurelius au găsit și bloggerii inspirație. Ei sunt doar un fel de traducători. Însă unii sunt mai buni ca alții și merită timpul necesar lecturii. Mark Manson este unul dintre ei.