Despre motivație și voință

De multe ori, când observăm că noi sau alții nu realizăm ce credem că ar fi bine să facem sau chiar ne propunem să facem, dăm vina pe lipsa de voință sau pe lipsa de motivație. Dacă am avea suficient din cele două, totul s-ar rezolva rapid. Dar cum de ne lipsesc și de unde să facem rost de ele?

În prag de an nou, ne dorim să fim mai buni, să adoptăm obiceiuri sănătoase și să ne ținem de ele, să realizăm tot ce ne dorim. Începuturile ne dau aripi și ne fac mai optimiști. Așa că ne concentrăm energia pe motivație și voință, așa cum ne învață multe cărți de dezvoltare personală. Însă calea cea bună este mult mai întortocheată și personală.

Motivația

Motivația este legată de motivele pentru care vrem să facem o acțiune și, inevitabil, de cât de mult ne dorim rezultatul acelei acțiuni. De multe ori, lipsa de motivație este considerată o lipsă de iubire. ”Dacă m-ai iubi destul de mult, ai renunța la fumat pentru mine”. ”Dacă te-ai iubi mai mult, ai face mai mult sport”. ”Dacă ți-ai iubi meseria, ai avansa în carieră”.

Din păcate, motivația nu este suficientă pentru a-ți atinge scopul. Uneori, oricât de mult am iubi și oricât de mult am încerca nu este suficient. Iar când cineva îți reproșează lipsa de motivație ca pe o lipsă de iubire, totul devine foarte dureros pentru ambele părți.

Motivația este parte din procesul care te duce de la dorință la realizare. Dar nu este singura componentă.

Voința

Un om lipsit de voință este considerat un om slab. Dacă ar avea măcar puțină ar reuși să depășească dependența de diverse substanțe sau acțiuni dăunătoare. Ar reuși să construiască obiceiuri sănătoase, să avanseze în carieră, să facă tot ce și-a propus. Totul ar fi simplu dacă ar avea voință. Ceea ce pare să dea de înțeles că voința este ceva ce stă în puterea noastră să avem sau nu.

Mai mult, când spunem despre cineva că este lipsit de voință nu suntem nici pe departe plini de compasiune. Dimpotrivă. Emitem o judecată de pe o poziție de superioritate. Ceea ce îl face pe cel în cauză să se simtă nu numai trist că nu reușește ce și-a propus, ci și vinovat pentru eșec.

Însă voința este direct legată de starea noastră interioară și de resursele de care dispunem. Avem voință când avem suficiente resurse care să o alimenteze, nu când decidem că vrem s-o avem. Iar una dintre cele mai importante resurse este susținerea celor apropiați și încrederea lor nestrămutată în capacitatea noastră de a reuși. Etichetele nu fac decât să ne rănească și mai mult, să ne submineze încrederea în forțele proprii și să ne convingă să nu mai încercăm lucruri noi la care este posibil să greșim.

Dar chiar și când avem motivația corectă și voința necesară, tot mai sunt câteva lucruri de care avem nevoie.

Motivație plus voință plus…

Așa cum am spus, voința nu funcționează fără resurse. Aici intră resurse interioare, ca încrederea în forțe proprii, stabilitate emoțională și abilități organizatorice, dar și exterioare, cum ar fi un mediu propice și susținerea celor apropiați. De exemplu, cercetările arată că dependența de substanțe se depășește mai ușor într-un mediu fără acces la respectivele substanțe și cu ajutorul unui grup de sprijin.

Cred, fără justificare științifică, în putea compasiunii față de propria persoană. Când ne judecăm prea aspru greșelile uităm să ne sărbătorim reușitele și ne demoralizăm singuri. Așa că aș pune compasiunea în ecuație alături de motivație, voință și resurse.

Și tot din perspectivă personală aș pune și conștientizarea că nu tot ce ni se întâmplă ține de noi, dar ține de noi ce facem cu ce primim. Asta nu înseamnă să ne lamentăm că am primit necazuri mai mari ca alții, ci să îmbrățișăm călătoria proprie așa cum este: unică și perfectă, pentru că cine suntem noi să contestăm deciziile Universului?

Photo by Felicia Buitenwerf on Unsplash

One Reply to “Despre motivație și voință”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.