Noutăţi editoriale

Printre frunze galbene şi roşii, minunându-ne de frumuseţea naturii, lăsând inima deschisă în faţa culorii şi mintea în faţa gândurilor, ne aşezăm cuminţi să mai citim o carte. Şi ce carte ne poate fi prieten mai bun decât tot una cu gânduri?

La Editura Humanitas a apărut un nou volum semnat Amos Oz. Se numeşte Cum să lecuieşti un fanatic şi adună o serie de eseuri ce ating subiecte actuale, insistente, personale. Fanatismul religios şi conflictele culturale se regăsesc printre acestea, la fel şi nevoia de compromis şi de toleranţă. Este doar o linguriţă într-un ocean de probleme, aşa cum bine spune chiar autorul, dar fiecare linguriţă contează.

„Cred că, atunci când asistaţi la o catastrofă – o explozie, să zicem –, există doar trei opţiuni principale. Prima: să o luaţi la goană cât vă ţin picioarele, iar cei care nu pot fugi n-au decât să ardă. A doua: să-i trimiteţi o scrisoare foarte indignată editorului ziarului dumnea-voastră, cerând ca vinovaţii să fie daţi afară din serviciu. Sau să organizaţi o manifestaţie. A treia: să aduceţi o găleată cu apă şi să o aruncaţi peste foc, şi dacă nu aveţi găleată să aduceţi un pahar, şi dacă nu aveţi pahar să aduceţi o linguriţă – tot omul are o linguriţă. Da, ştiu că o linguriţă e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, şi fiecare are o linguriţă. Ei bine, aş vrea să fondez Ordinul Linguriţei. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtăşesc atitudinea – nu fuga, nu scrisoarea, ci linguriţa – să poarte întotdeauna la rever o linguriţă, ca să ştim că suntem în aceeaşi mişcare, în aceeaşi frăţie, în acelaşi ordin, Ordinul Linguriţei. Aceasta este filozofia mea, într-un cuvânt – sau într-o linguriţă, cu voia dumneavoastră.“ – Amos Oz

bob-dylan-cronica-vietii-meleDacă vă doriţi să-l cunoaşteţi pe cel mai proaspăt laureat al Premiului Nobel pentru literatură, Editura Humanitas vă propune volumul Cronica vieţii mele. Volumul întâi, semnat de Bob Dylan. Autobiografia artistului scriitor vorbeşte despre lumea celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, lume în care muzica, arta şi istoria au dat naştere unor talente, au adus celebritate şi au transformat omenirea.

bertrand-russel-credintele-meleDacă l-aţi citit vreodată pe Bertrand Russell atunci cu siguranţă vă veţi dori să mai citiţi. Credinţele mele este un volum de eseuri care împărtăşeşte valorile autorului, perspectivele sale asupra vieţii şi a fericirii. “Viaţa demnă de trăit este cea inspirată de iubire şi călăuzită de cunoaştere.“, spune Bertrand Russell. Deşi scrise în anii de început ai secolului al XX-lea, volumele lui Bertrand Russell sunt actuale, ba chiar vizionare, pentru că omenirea încă nu a reuşit să ajungă la toleranţa, spiritualitatea şi cunoaşterea la care scriitorul îşi doreşte să ajungem.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.