ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

Călătorie în stil sustenabil

Deja mustește vara și ne gândim serios la vacanță. Destinațiile exotice ne atrag ca un magnet și ne visăm pe plaje pustii din Hawaii sau luând Parisul la pas. N-am refuza nici o călătorie pe meleaguri românești, descoperind Delta Dunării sau Munții Apuseni. Facem trasee, analizăm costuri și… nu, nu ne gândim ce împachetăm și cum să călătorim cu stil. Cu stil sustenabil și prietenos cu mediul.

Dacă vacanța include bilete de avion, cei mai mulți ne recomandă recipientele de mici dimensiuni pentru cosmetice. Din păcate, recipientele respective sunt din plastic și sunt ușor de dus doar pentru noi, planeta le duce greu. În privința cosmeticelor puteți face o listă scurtă cu produse de care chiar nu vă puteți lipsi: săpun solid, șampon solid, deodorant în borcan, o cremă de față sau de plajă după necesități, un aparat electric de ras pentru domni, periuțe de dinți din bambus și pastă de dinți la borcan.

Drumurile lungi la ceas de vară ne vor face cu siguranță sete. O să cumpărăm apă din benzinării și de la toate chioșcurile care ne ies în cale. Atunci când puteți alegeți să cumpărați apă îmbuteliată în sticlă și renunțați la pet-urile de 0,5l. Luați o sticlă refolosibilă pentru fiecare membru al familiei și împărțiți o sticlă mai mare sau faceți rezerve la hotel sau izvoare.

Pungile de plastic sunt laitmotivul oricărei călătorii. Pentru sandvișuri, pentru gustări, pentru rufe murdare, pentru rufe curate… Lista este nesfârșită. Ce-ar fi dacă le-ați înlocui cu pungi biodegradabile din material compostabil? Sau cu săculeți de pânză refolosibili? Ar fi o schimbare mică pentru voi, dar una mare pentru natura care vă primește cu drag în fiecare loc.

Călătorii sunt mană cerească pentru vânzătorii de șervețele. Din păcate, șervețelele de hârtie vin ambalate tot în plastic, iar cele umede nu sunt biodegradabile. Cel mai bine este să aveți în mașină o cutie de carton cu șervețele (se găsesc chiar și făcute din hârtie reciclată) și, dacă simțiți nevoia, o sticlă cu dezinfectant pentru mâini. Nu strică nici o rolă două de hârtie igienică pentru urgențe. Dacă aveți bagaj limitat și vreți cantități mici puteți împacheta batiste de bumbac, șervețele de hărtie mutate din cutia lor în pungi de hârtie și sticle mai mici cu dezinfectant de mâini. Aveți grijă ca toate recipientele de plastic să fie reciclabile.

Dacă vă bate gândul să luați șervețele demachiante bateți-l înapoi și renunțați. Luați un prosop de bumbac de mici dimensiuni și tăiați-l în bucăți și mai mici sau cumpărați dischete demachiate refolosibile. Apoi umpleți o sticlă de 100 – 200 ml cu apă curată și adăugați câteva picături din uleiul esențial preferat (lavanda și lămâia sunt perfecte pentru răcorire și alungat insecte). Închideți cu un pulverizator și gata: aveți sprayul pentru revigorare la îndemână.

calatorieconsumrecomandaresustenabil

Monica Radulescu • 23/05/2019


Previous Post

Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published / Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.