ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

Toamnă cu dovleac în supă

Anotimp ce predispune la nostalgie poeți și primari, gospodine și corporatiști deopotrivă, toamna ne răscolește memoria gustativ-afectivă de unde scoate la lumină câte o plăcintă cu dovleac, dulce și aromată, cu sau fără scorțișoară, eventual și cu nucă. În bucătăria românească, toamna înseamnă dovleac, iar dovleacul înseamnă plăcintă (și “bostane” consumate pe furiș, că nu e de bon ton să spargi semințe în public), în vreme ce bucătăria lumii este bogată în preparate din dovleac mult mai practice care nu se încadrează neapărat în categoria desert.

Astfel, în bucătăria italiană, dovleacul își găsește loc în ravioli și în tortellini, se împletește printre boabele de orez în risotto, se împrietenește cu rucola în salate, se topește în supe cremă catifelate și colorează panini dolci alla zucca la micul dejun. Mai la est, deoarece Columb – probabil, primul european care a văzut un dovleac – nu avea cum să debarce la țărmul Mării Negre, a ajuns pântecosul otoman zis devlek (dovleac, adică) și obiceiul de a-l îndulci. Ca în bucătăria turcească de atunci și de acum.

Câteva sute de ani mai târziu, toamnă de toamnă, în bucătării domnește tot aroma de plăcintă cu dovleac, dar o scurtă căutare pe internet afișează o listă lungă de rețete de supă cremă de dovleac. În plus, scurte cercetări minim invazive în anturaj, demonstrează că nu mai e o noutate pentru mulți. Se consumă de prin 2009 încoace din motive de supraproducție, liberă circulație aducătoare de gusturi și arome noi și, mai ales, pentru că e ușor de făcut.

Îndrăznesc să trag și niște concluzii:

  • Există o oarecare teamă de gustul de dovleac, căci printre ingrediente se numără mereu un cartof dulce sau nu, cel puțin un morcov, un pic de ghimbir, poate și niște țelină și aproape niciodată păstârnac. Criteriile de întovărășire nu sunt foarte clare, dar par să fie “pe culori” și “să nu fie fruct”.
  • Încă mai sunt persoane care nu ar gusta așa ceva: “Supă de dovleac? Și ce gust are?”, “Fără cartofi? Eu aș pune măcar unul.” – aici mi-am pus eu întrebarea “Ce gust o avea supa asta de dovleac doar din dovleac?”.
  • Într-o bucătărie în care domnește plăcinta cu dovleac, supa-cremă de dovleac este încă un act de curaj, dar … suntem zmei!

Așa că am pregătit:

  • Un dovleac în formă de pară – așa îl vede ochiul meu profan, dar pe tarabe, în piață, e poreclit plăcintar (denumire ce reflectă întrutotul preferințele culinare autohtone) deși s-a născut butternut. În schimb, Poetul, când scrie pe rafturile din supermarket, îl numește dovleac clepsidră, iar Melomanul (probabil) îi spune elegant dovleac violină și menționează că fructul are formă cilindrică. În sfârșit, așa… pentru orice eventualitate, parcă silueta “tip dovleac” nu sună ca un compliment, zic. Și nu mai caut dovleacul minion sau ukulele.
  • 6 – 7 linguri de ulei de măsline
  • 1 ceapă mică
  • 50g unt
  • smântână pentru frișcă (din aceasta am avut, dar merge și cu lapte sau orice smântână)
  • sare și piper
  • parmezan (opțional, dar merge)
  • neapărat ceva crocant (sticksuri, crutoane, chipsuri, fulgi de porumb etc.)

L-am tăiat în două special pentru poza aceasta. Miroase un pic a pepene galben.

L-am curățat de semințe și de coajă și l-am tăiat cubulețe. Are coaja destul de subțire, nu este lemnoasă și este cel mai ușor de curățat dintre toți dovlecii, mai ales dacă aveți dispozitivul potrivit.

Pentru că am dorit să gust și dovleac copt cu boia și ulei de măsline, am încins cuptorul la 200 grade și am copt cuburile de dovleac (amestecate cu vreo trei linguri de ulei de măsline și o linguriță de boia) 30 – 40 de minute, până s-au rumenit frumos.

Nu am greșit, căci coacerea îi intensifică aroma, iar dovleacul mai și caramelizează un pic. Cubulețele sunt rumene, arată foarte apetisant, iar eu era să nu mai fac supă de dovleac. Au o textură cremoasă și o aromă plăcută.

Între timp, am prăjit ceapa. Am avut grijă să fie deja gătită , pentru că textura dovleacului copt e așa, mai piure.

Peste ceapa prăjită am pus cubulețele de dovleac copt și untul. Ca să nu se prindă de fundul cratiței, am adăugat și o cană de apă. Când a început să clocotească, am adăugat și smântâna și am mai fiert totul vreo 5 minute, la foc foarte mic, după care am presărat puțin piper și am stins focul. După ce s-a mai răcit, am pasat totul cu blenderul.

Să știți că este bună și fără cartofi, și fără morcovi. Da, are gust de dovleac îndulcit cu smântână și potolit cu încă puțin de piper proaspăt râșnit, direct în farfurie. Un pic de nucșoară merge foarte bine, dacă aveți.

Mai pune lumea coriandru, salvie, rosmarin sau chiar cimbru. Și acestea sunt bune, dar parcă tot nucșoara este condimentul cel mai potrivit pentru această supă. Este mai bună cu, decât fără. Am încercat rosmarin și cimbru, dar am rămas la nucșoară.

Revenind la faptul că, în general, pe lângă dovleac mai sunt și alte ingrediente, în funcție de inspirație, temeri și gusturi, mai puteți adăuga:

  • Morcovi – pentru un portocaliu mai plăcut
  • Cartofi sau chiar orez – mai multă consistență
  • Mere – pentru că un pic de dulce acrișor merge cu dovleac. Hm, sau pere mai mult sau mai puțin dulci. Am mai încercat aici și a ieșit o supă dulce.
  • Lapte de cocos – o notă exotică
  • Usturoi, dacă vă place, pentru că aduce gustul supei în zona familiarului
  • Ghimbir, țelină, păstârnac… ce mai doriți.

Să aveți poftă și curaj!

Bibliografie:

Universul din lingură: despre terminologia alimentară românească” – Petronela Savin. Google Translate nu știe de devlek, așa că am investigat.

dovleacdovleac clepsidrămancareretetasupasupa-crematoamna

Tamara • 17/11/2019


Previous Post

Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published / Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.