Anul acesta, Bike & Like va avea loc în zilele de 27 și 28 mai 2017, în Țara Făgărașului. Dacă iubești drumețiile pe bicicletă, Bike & Like este locul perfect pentru a descoperi cele mai frumoase trasee din România, pe MTB. În fiecare an, competiția se mută într-o altă zonă, așa că nu te vei plictisi defel.
Bike & Like este o competiție în mai multe etape, dar se adresează amatorilor și este organizată ca o excursie în grup. Fiecare etapă va avea cel mult 32 km, veți fi hidratați și alimentați pe parcurs, iar cronometrul vă va da performanța totală și pe etape. Obiectivele turistice integrate în traseu sunt Cetatea Făgărașului, Biserica fortificată Selistat, Biserica fortificată Bărcuț și Biserica fortificată Cincșor. Nu lăsați aparatul de fotografiat acasă, pauzele biciclistice sunt adevărate popasuri turistice!
Înscrierile se fac on-line, aici, până pe 22 mai 2017. Taxa de participare este 170 lei.