O nouă modă este în oraș: detoxifierea! De ce v-aţi lăsa convinşi să ţineţi o astfel de cură? Pentru că organismul are nevoie de o pauză și sunteți singurii care puteți să-l ajutați să treacă peste oboseală, balonare, constipație, anxietate, să-şi ridice nivelul de energie şi să-şi crească imunitatea. Există o mulţime de rețete, majoritatea se bazează pe consumul de sucuri proaspete din fructe și legume și cel mult o masă solidă pe zi, dar tot numai cu vegetale în ea. Durata curelor variază între 3 şi 5 zile.
Fructele şi legumele pe care le consumaţi în această cură trebuie alese cu grijă, ca să nu crească exagerat aciditatea gastrică şi să strice tot efectul curei. Cele mai bune sunt: morcovul, țelina, spanacul, sfecla roşie, salata, pătrunjelul verde, ghimbirul, ananasul, merele şi portocalele. Curele de detoxifiere trebuie să conțină elemente antioxidante și să aducă un aport suficient de vitamine și minerale, care să vă îmbunătățească digestia. De asemenea, este recomandat să consumați multă apă și să înlocuiți cafeaua cu un ceai verde.
Sunt anumite probleme medicale pentru care o cură de detoxifiere dură este contraindicată. Dacă sunteţi însărcinată, aveţi diabet, ulcer, gastrită sau alte probleme digestive, dacă aveţi hiperglicemie sau carenţe de minerale lăsaţi detoxifierea deoparte şi alegeţi alte metode, ca sportul, evitarea alimentelor foarte procesate, fast-food, etc. Dacă nu sunteţi siguri ce anume vă face bine sau rău, cereţi sfatul unui nutriţionist.
Fie că sunteți harnici și vă preparați singuri sucuri după o vizită lungă la piață, fie că alegeți o variantă mai comodă și cumpărați unul din produsele proaspete 100% naturale existente în magazine, vă invităm să încercați să duceți o viață mai sănătoasă. Aveţi grijă, termenul de valabilitate ale acestor produse este de maxim 3 zile.