Street Delivery 2014

Sub sloganul „Închidem strada pentru maşini şi o deschidem pentru oameni”, Street Delivery este un eveniment-manifest care se desfăşoară anual în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi. Pentru câteva zile, o stradă redevine loc pietonal şi gazdă a unor proiecte şi idei dintre cele mai interesante, verzi şi jucăuşe.

Anul acesta, între 13 şi 15 iunie, puteţi admira şi discuta proiecte care au răspuns temei „societatea mobilă”. Organizatorii au avut în gând două concepte: „mişcare urbană” şi „mobilitate digitală”. Se caută soluţii de transport alternativ maşinii şi aplicaţii mobile care să apropie oamenii. Adică idei bune pentru problemele actuale ale societăţii urbane. Să scoatem nasul din telefon şi piciorul de pe acceleraţie şi să învăţam să folosim tehnologia cu folos.

Programul evenimentelor pentru cele trei oraşe îl găsiţi aici. În Bucureşti, Street Delivery va fi prezent de la strada Arthur Verona până la Piaţa George Enescu. Vor fi concerte, lansări, expoziţii, filme şi multe, multe idei frumoase. Să ne luăm străzile înapoi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *