CinePark

În fiecare zi de vineri, sâmbătă şi duminică până pe 24 august 2014, Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (creart) vă aşteaptă la vizionări de film în aer liber. CinePark îşi propune să ofere bucureştenilor o seară relaxantă de film, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

Proiecţiile încep la ora 19:30 şi durează până la ora 21:00, iar intrarea este gratuită. Sâmbăta şi duminica, de la ora 18:00, sunt programate filme pentru copii. Programul exact al filmelor nu este publicat în avans. Fie încercaţi pe pagina organizatorului , fie mergeţi la noroc. Dar cum totul se desfăşoară într-un parc şi este gratuit, deranjul nu va fi prea mare. De asemenea, proiecţiile pot fi anulate în cazul în care vremea nu este potrivită.

Filmele aduse în parc la CinePark sunt alese cu grijă din toate genurile cinematografice, acțiune, comedie, science fiction, dramă, musical, aventură şi altele, astfel încât ele să fie pe placul tuturor spectatorilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *