În ziua de 17 august 2014 se va desfăşura la Târgu-Jiu, în Parcul Constantin Brâncuşi, cea de-a 4-a ediţie a Maratonului Recunoştinţei. Maratonul este dedicat eroilor Armatei Române care s-au jertfit în Primul Război Mondial, lui Constantin Brancuşi şi marii noastre campioane Constantina Diţă, care în ziua de 17.08.2008 a devenit campioană olimpică în proba de maraton la Olimpiada de la Beijing.
La ora 07.15 maratoniştii vor intona imnul României în faţa Mesei Tăcerii.
Probele vor fi pentru toţi, după puterile fiecăruia, astfel: 8km, 15 km, 21 km, maraton ştafetă pentru copii (42X1km) şi maraton.
Fiecare probă se va încheia sub Poarta Sărutului. Se va alerga prin centrul oraşului, pe lângă Coloana Fără de Sfârşit, Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu şi monumentul lui Tudor Vladimirescu.
ÎNSCRIEȚI-VĂ şi haideţi să sărbătorim evenimente unice, în alergare!