“Radio Live: Laugh Story” la Teatrul Arca

Au fost mai bine de două ore care au meritat trăite. Timp de teatru şi muzică, timp dedicat publicului care a aplaudat în picioare minute în şir. Prima piesă de teatru la care s-a cerut bis şi s-a şi primit. Un spectacol – concert extraordinar, o poveste de dragoste între oameni, între artişti şi artă, între artişti şi public.

Aştepţi cuminte pe scaunul tău să înceapă piesa. Decor modest, un radio vechi şi un dulap, două scaune, o cană. În spate, patru muzicieni pe care abia îi ghiceşti în penumbră. Cu un zâmbet concentrat, privesc cum se umple sala. Sunt Călin Grigoriu (reorchestrare, compoziție, chitară și mandolină), Tiberiu Chirnăuș (pian), Cezar Cazanoi (saxofon, flaut) și Paul Luculescu (percuție). Sunt sufletul muzical al spectacolului. Apoi lumina se stinge şi pe scenă apar actorii, sufletul dramatic al poveştii: Anca Sigartău şi Ion Radu Burlan.

“Radio Live: Laugh Story” este o poveste de dragoste, spusă cu umor şi tristeţe, zugrăvind o lume pe care o cunoaştem prea bine. Printre maidane şi clădiri din sticlă, printre tramvaie şi savarine, printre pastile de slăbit şi produse musai bio, suntem fiecare dintre noi. Ne bem cafeaua pe balconul de la etajul 7, privind lumea şi aşteptând. Ne pierdem în mulţime cu maniile şi imperfecţiunile noastre, până când, în faţa unei cofetării, devenim perfecţi în ochii celuilalt. Atunci iubim, cu patimă, cu abnegare, iubim până la ultima celulă. Fiecare cu povestea şi puterea noastră de a crede în ea.

Despre cei doi actori mi-e greu să vorbesc. Am avut senzaţia că vorbeau numai cu mine şi sunt convinsă că aşa s-a simţit fiecare din cei aflaţi în public. Au reuşit o conectare în masă, au smuls hohote de râs, ne-au făcut să cântăm, ne-au întors sufletul şi propriile poveşti pe toate părţile, ne-au zâmbit şi ne-au mângâiat. La finalul spectacolului am vrut să-i îmbrăţişez. Îi simţeam prieteni.

Iar în toată nebunia asta frumoasă, muzica şi aranjamentele lui Călin Grigoriu au umplut fiecare loc rămas liber. Emoţia a fost completă. Munca lor indescriptibil de atentă, de inteligentă, de bine conturată.

“Radio Live: Laugh Story”, în regia lui Theo Herghelegiu, este un spectacol de artă complet, plin de emoţie şi dedicare, realizat de oameni dăruiţi cu talent şi, dincolo de toate, cu suflet.

Următoarea reprezentaţie va avea loc pe 31 august 2014, începând cu ora 20:00, în Clubul LaScena. Preţul unui bilet este de 25 ron.

One Reply to ““Radio Live: Laugh Story” la Teatrul Arca”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *