După cum bine știți, luni, 8 septembrie, Măriile, Măriuțele și Mărinii își vor sărbatori onomastica. Și pentru că Muzeul Țăranului Român este ocupat cu Undercloud, ca să nu fiți lipsiți de târg, Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’ s-a gândit să vă ofere târg de sărbătoare, cu produse și bucate tradiționale, cu concerte de folclor și ateliere meșteșugărești.
Astfel, în zilele premergătoare marii sărbători, 6 și 7 septembrie 2014, începând cu ora 12:00 sunteți așteptați la Muzeul Satului cu un program interactiv care reface atmosfera vechilor târguri organizate în preajma sărbătorii Nașterii Maicii Domnului. Pe lângă târgul propriu-zis al meșterilor populari, sâmbătă, 6 septembrie, puteți lua parte la un atelier de pictură pe sticlă cu tema Nașterea Maicii Domnului (între orele 13:00 și 14:00 ). Duminică, satul răsună de muzică începând cu ora 13:00 și până spre lăsarea serii.