TTR de Dragobete este plin de sentimente!
Marţi, 24 Februarie 2015, ora 20.00, Time Trial Running – Ediţia cu Nr. 44 ne invită să sărbătorim în alergare.
TTR dedică această nouă ediţie specială de TTR, perechilor şi oamenilor care se iubesc. Aşadar, aveţi ocazia la TTR de DRAGOBETE să alergaţi în doi. Start-ul va fi decalat, la interval de 10 secunde între perechi/echipe. Cei rapizi, pot alerga individual. Se vor parcurge 2 ture de lac (5,7 Km).
Întâlnirea pentru înscriere, Start-ul şi Finish-ul vor avea loc lângă Cafeneaua Actorilor. Pentru schimbat, sedinţa tehnică şi poveştile de după antrenament vom putea folosi una dintre incintele de la Cafeneaua Actorilor!
Cei cu mare poftă de alergare şi cu multă dragoste în suflet pot face o “dublă”. Începând cu ora 19:00 (intrarea Şincai), pot participa la “Run For Your Love” Antrenament de Dragobete pentru Crosul Pădurii, după care sînt aşteptaţi la TTR.
Pe de altă parte, amatorii de pante pot face o tură din traseul de pante (ora 19:30) şi pot continua cu două ture de lac, la TTR de DRAGOBETE!
Alergaţi mult şi iubiţi-vă şi mai mult!