Metoda de albire arbitrară a jeans-ilor pentru a imita uzura naturală a început să fie la modă prin anii ’80. Se pare că metoda a fost inventată de predecesorii firmei Levi’s, prin anii ’50, dar și alți inventatori au revendicat ideea de-a lungul anilor. Popularitatea a venit însă odată cu punk-ul și rock-ul, când hainele erau albite în ideea de camuflaj și de a reprezenta un anumit grup.
Efectul de albire accidentală era realizat de fiecare după posibilități: surferii americani înmuiau pantalonii în apă de mare și îi lăsau la soare mai multe zile, având grijă să-i întoarcă pe toate părțile; studenții români ai anilor ’70 înmuiau haine albe în vopsea colorată și le storceau pentru ca vopsirea să fie neuniformă; industrial, a fost patentată metoda de albire în 1986, de către firma Rifle care a spălat accidental un lot de jeans într-o concentrație slabă de înălbitor prevăzută pentru alt scop. Important este că efectul a prins la public și, după câteva zeci de ani, încă mai poate fi găsit în magazine, folosit fiind atât pentru jeans, cât și pentru alte materiale.
Dar ce îi atrage pe oameni la acest efect? Aerul rebel, cu siguranță, efectul ‘tricoul preferat purtat până la epuizare’ realizat instant la cumpărarea tricoului, aerul boem al primilor rockeri, atmosfera de concert în aer liber, de nonconformism, de spirit liber. Toate acestea sunt încurajate și de design-ul și mesajele de pe astfel de haine. Iar pentru festivalurile și concertele verii, sunt exact ceea ce trebuie. Sunt acele haine care vor deveni rapid cele mai purtate, cele mai dragi, cele mai eliberatoare. Pentru că toți simțim uneori nevoia să fim contra restricțiilor sociale. Iar hainele acid wash exact asta fac, se opun.