Când iarba îţi va zâmbi şi vântul îţi va mângâia pielea, îţi vei reaminti de călătoriile tale, de oamenii cu care ai preumblat şi de cei pe care i-ai ajutat. În drumul tău există loc pentru orice şi pentru oricine, doar fă-i loc. În acel loc vei găsi zâmbete, mulţumire, dragoste şi împlinire. Unul din acele locuri a luat denumirea de Ciclaton.
Cu inima deschisă şi picioarele pe pedale, angrenăm iniţiativa!
Ciclaton a fost inițiat de un grup de voluntari care sînt pasionați de mișcare în aer liber și de proiecte cu impact pe termen lung.
Plecând cu inima deschisă, s-a dat startul ÎNSCRIERILOR și donațiilor pentru Ciclaton, un eveniment sportiv caritabil care va strânge fonduri pentru 5 cauze educaționale: ”Ajungem Mari” al Asociaţiei Lindenfeld, “De-a Arhitectura”, “GROW”, parte a programului Şcoala de Valori, “IMPACT”, program al Fundaţiei Noi Orizonturi şi “Zburd” al Asociatiei ROI.
Cea de a 2-a ediţie a evenimentul Ciclaton se va desfăşura în perioada 2 septembrie – 6 septembrie 2015, va porni şi se va încheia în Sibiu, pe un traseu ce va trece prin 11 orașe, pe o distanţă de 660 de kilometri. Circuitul complet va strabate următoarele oraşe: Mediaş, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Deva şi Alba Iulia. Festivitatea de final va avea loc în Parcul Sub Arini din Sibiu.
Pe întreg traseul vor pedala atât ciclişti de anduranţă (selectaţi pentru a parcurge traseul integral), cât și temerari (cei care aleg diverse segmente de traseu pe care să pedaleze).
Cauzele înscrise au nevoie de tot sprijinul pe care îl pot primi, pentru ca cei implicați să aibă parte de un viitor cu cât mai multe oportunități. De-a lungul timpului, au adunat alături de ele o mulțime de oameni cu inimi mari, iar, odată cu Ciclaton, cercul de prieteni se mărește pe zi ce trece. Haide să dăm acestor cauze forța de a continua.
Cei care vor să se implice pot fie să se înscrie ca cicliști temerari, fie să susțină o cauză sau un ciclist, prin donații sau prin promovarea lor.
Luaţi-vă uneltele călătoriei, inima şi bicicleta, şi porniţi la drum! Biciclim şi zâmbim!