Anul 2016 va începe la Sibiu alături de Filarmonica de Stat din Sibiu, pe 8 şi 9 ianuarie 2016. Concertul de Anul Nou va fi susţinut de orchestra Filarmonicii, alături de soprana Silvia Micu şi sub bagheta dirijorului Theo Wolters (Olanda).
Să începem anul cu muzică clasică, bună, înălţătoare. Să construim prin muzică o atmosferă perfectă pentru toate planurile noastre. Să ne deschidem sufletul, să primim frumosul, să iubim arta. Concertul de Anul Nou de la Sibiu va face toate acestea prin acordurile muzicii lui Puccini, Şostakovici, Lehar, Strauss şi nu numai.
Concertul va avea loc în Sala Thalia şi va începe la ora 19:00. Biletele se pot procura de la casa de bilete a Sălii Thalia. Mai multe informaţii puteţi afla la telefon 0735566486.
Foto: filarmonicasibiu.ro