Aeromania 2016Aeromania 2016

Aeroportul Tuzla vă invită să sărbătoriţi 10 ani de Aeromania în data de 2 iulie 2016! Cu mic, cu mare, cu avion de hârtie sau cu avion de acrobaţie, cei prezenţi la ediţia aniversară Aeromania vor fi la înălţime.

Aeromania 2016 are un program încărcat: spectacole de acrobaţie aeriană, realizate de piloţi români şi invitaţi din străinătate, concerte, standuri dedicate pasionaţilor de aviaţie, expoziţii de fotografie, concursuri şi jocuri pentru copii. Spectacolul aerian îi are anunţaţi pe Hawks of Romania, Iacării Acrobaţi, pe Jurgis Kairys și pe Luca Bertossio.

Pentru cei mici, organizatorii au pregătit concursuri de lansat avioane de hârtie, de sărit în saci, de aruncat cu monezi în găletuşe, de înălţat zmeie şi teatru de păpuşi cu Anonimo & friends. Pentru cei mofturoşi, vor fi sucuri naturale şi limonade, dar şi mâncare raw-vegan.

Aeromania 2016 va avea loc între orele 15:00 şi 22:00, iar intrarea este liberă. Dacă doriţi să fiţi tratat ca un VIP, puteţi opta pentru un bilet de pe vreaubilet.ro care vă oferă acces într-o zonă cu un plus de confort. De asemenea, există şi posibilitatea de zborVIP.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *