“O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi…ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri toate încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă unele de altele odăile și coridoarele și cum se schimbă lumea de afară atunci când o privești prin ferestrele ei.” – Alice Munro
Plecând de la această definiție a povestirii, Alice Munro le croiește pe ale dânsei după o atentă observație a naturii umane. În volumul Prea multă fericire, povestirile te fac captiv într-o lume deopotrivă reală și fantastică. Scrise simplu, fără multe înflorituri stilistice, povestirile își trag seva din firul narativ meșteșugit alcătuit, din naturalețea subiectelor alese și din veridicitatea personajelor. Citindu-le, tragem cu ochiul la viață.
Alice Munro a primit Premiul Nobel pentru literatură în 2013. Cu cât citesc mai mult din scrierile sale, cu atât înțeleg mai bine decizia juriului. Proza scurtă este literatură concentrată și nu este ușor să nimerești exact ingredientele și cantitățile necesare pentru a ajunge la rețeta perfectă. Alice Munro folosește rețete simple, cu ingrediente la îndemâna oricui, însă rezultatul este demn de un adevărat chef.