O expoziție cu iz de artă stradală semnată de Serebe vă așteaptă pe 3 decembrie 2016. Spațiul Urban Collectors se deschide la ora 18:00 pentru o expoziție plină de culoare, imaginație și inovație.
¨Multilateral colorată, Serebe este o artistă din București a cărei imaginație nu încape pe un singur suport. Pictează și desenează pe numeroase suporturi, de la pereți, pietre, haine, pânze la foi de calc. Are un stil foarte ușor de identificat, căruia i se poate spune generic ‘Bob’. Ilustrează un personaj căruia i-a construit o lume întreagă în care încap pisici, monștri închipuiți și alte ființe imaginare. Serebe suferă de ADHD cromatic și conține atât de multe lumi, încât nu vine la pachet cu contraindicații. ADHD cromatic este trăsătura comună pe care o au toate lucrările mele din ultima vreme. Este un mix de linii și de culori turbate care de cele mai multe ori nici nu știu încotro se îndreaptă. Un boom de culoare, personaje fictive și influențe din arta urbană.¨, spune chiar Serebe despre expoziția sa și trebuie să recunoașteți că descrierea vă face cu ochiul.
Urban Collectors (str. 11 Iunie, Bloc nr 35, etaj 1, ap 3, interfon 103) vă așteaptă deci pe 3 decembrie 2016, începând cu ora 18:00 să faceți cunoștiință cu Serebe și cu ‘Bob’. Intrarea este liberă.
Evenimentul face parte din proiectul Make a Mark, coordonat de echipa Urban Collectors în parteneriat cu Fundația Parada și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.