Editura Herald, Librăria Bookstory și Centrul Budist „White Mahakala” Study Group vă invită joi, 19 septembrie 2019, ora 18:30, la Cluj, la lansarea titlului „Mănastirea și microscopul: convorbiri cu Dalai Lama despre minte, mindfulness și natura realității” de Dalai Lama. Evenimentul va fi găzduit la de Librăria Bookstory din Cluj şi va fi susținut în limba engleză. Intrarea este liberă.
În 2013, cu ocazia unei întrevederi care a avut loc într-o mănăstire tibetană din sudul Indiei, Dalai Lama s-a întâlnit cu oameni de știință de top, filosofi și călugări pentru a clarifica în profunzime subiecte precum natură realității, conștiința și creierul uman. „Mănastirea și microscopul: convorbiri cu Dalai Lama despre minte, mindfulness și natura realității” redă dialogurile extinse ale unor cercetători ca Richard Davidson, Matthieu Ricard, Tania Singer și Arthur Zajonc, care au încercat să răspundă la întrebări cum ar fi: Care este natura realității? Avem nevoie de creier pentru a fi conștienți? Ne putem schimbă mintea și creierul prin meditație? De-a lungul acestor discuții, participanții explorează punctele comune, adesea uimitoare și emoționante, care există între metodele de percepere, investigare și cunoaștere ale științei occidentale și cele ale budismului tibetan. În parte istorie, în parte starea de lucruri actuală, în parte inspirație pentru viitor, această carte explorează în mod riguros și accesibil ce pot să învețe una de la cealaltă cele două tradiții și ce anume ne pot spune despre noi înșine și despre lume.
Invitatul acestui eveniment este Venerabilul Losang Tendar. Născut în 1961, în Olanda, Ven. Losang Tendar a studiat psihologia și a oferit asistență socială. A primit învățături budiste de la Geshe Sonam Gyaltsen, învăţături care l-au făcut să-și descopere adevărata vocație. A devenit călugăr în ianuarie 2002 în Bodhgaya și în prezent trăiește la Mănăstirea Nalanda (Franța).