Campania Te aşteptăm în librărie! susţinută de Editura Herald a ajuns la final. Timp de trei luni, 1 august – 1 noiembrie 2019, librăriile participante v-au aşteptat cu resurse pentru învăţare şi creştere spirituală. A 11-a ediţie a campaniei a ajuns acum la ora bilanţului.
Campania Te aşteptăm în librărie a fost găzduită de peste 100 de librării din toată ţara şi promovat beneficiile lecturii către peste 30 000 de cititori. Sub sloganul Cărţi deschise pentru minţi deschise, campania a îndemnat publicul să considere lectura un mod de autocunoaştere, de redescoperire a identităţii şi valorilor proprii, o sursă de inspiraţie şi înţelepciune.
Evenimentele derulate pe parcursul acestei ediţii au adus publicului personalităţi din diverse domenii de activitate, discuţii interesante, perspective diferite şi cărţi de luat acasă. Până la următoarea ediţie, să aveţi lecture bune şi minţi deschise.