Revista The ONE organizează de ceva vreme un târg dedicat doamnelor şi domnişoarelor: The ONE Scissors Day. Reţeta este simplă: se adună la un loc peste 40 dintre cele mai cunoscute nume din industria modei şi a cosmeticelor, se aplică reduceri de fix 50% şi se invită musafirii la o cafea. Ediţia de primăvară 2014, are loc la The Ark (strada Uranus, nr. 150), sâmbătă 12 aprilie 2014, între orele 10 şi 20.
La această ediţie de primăvară (a 4-a în istoria târgului), lista invitaţilor speciali îi cuprinde pe: Anastasia Beverly Hills Express Brow, Atelier de Frumos, Band of Creators (Florentina Giol, Edita Lupea, Amelie Suri), BCBGmaxazria, Biobeauty, Blouse Roumaine Shop, Day&Night, Depot 96, Diva Charms, Egea Orbico Beauty, Elena Perseil, exclusives.ro, Happy Friday, Kinga Varga, La Mode Toujours, Melkior, MINERALIUM Dead Sea, Molecule-F.com (Paisi, Cristina Sabaiduc, Adelina Ivan, Bowtique, Societe CEREBROSSA, Fe[male], Raluca Mihălceanu, Ligia Stan, Prochaine, Lorina, Murmur, Coolta), Musette, Nissa, Noon, Optiblu, PNK Casual, Stefanel, Tria Alfa, Troop, Venera Arapu, Zenith Group (Palmer’s, SpaRitual).
După cum observaţi, mulţi sunt designeri autohtoni pe care îi găsiţi mai greu prin magazine sau prin târguri. În plus, reducerea de 50% vă oferă posibilitatea reală a unei achiziţii preţioase.
La The ONE Scissors Day atmosfera este extrem de relaxată. Cabinele de probă improvizate sunt mereu asaltate şi se practică un schimb entuziast de produse. Este ca o mare petrecere în pijama, unde toată lumea probează hainele gazdei. Cafeaua este de regulă din partea casei (la ediţia aceasta partenerul cafegiu este Jacobs). Şi expozanţii se simt ca la petrecere, vizitându-se şi discutând cu toată lumea. Se fac fotografii, se vânează vedete, se leagă prietenii, se umplu agende.
The ONE Scissors Day este o ocazie relaxată de a-ţi scoate prietenele în oraş într-o dimineaţă de sâmbătă: o cafea, ceva de cumpărat şi corespunzătoarea punere la curent cu ultimele noutăţi din viaţa fiecăreia dintre voi.