Au început înscrierile pentru programul “Şcoala Altfel” la MNAR

În săptămâna 6 -10 aprilie 2015, are loc programul “Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, dedicat activităţilor de educaţie non-formală. Este săptămâna în care elevii învață înafara școlilor, timpul pentru muzee, expoziții, sport, concerte, biblioteci, spectacole de teatru. Este săptămâna care trebuie să le arate partea frumoasă a lumii, pentru care merită să înveți.

Cu această ocazie, Muzeul Naţional de Artă al României invită cadrele didactice şi elevii la o vizită cu totul specială în spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor). Se va putea vizita, de asemenea, expoziţia Fragmente de memorie – Portrete Regale. Palatul Regal, care reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) şi a Palatului Regal (în anexa Sufrageriei Regale). Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale şi obiecte disparate ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supravieţuitori ai unor vremuri apuse.

Muzeul Național de Artă este mai mult decât un spațiu de expoziții, este un spațiu cu o istorie bogată, martor al multor regimuri și momente importante pentru România. În sălile sale s-au semnat tratate și s-au luat decizii care au schimbat cursul istoriei. Elevii au ocazia să învețe că istoria nu este doar un manual, ci o poveste reală de al cărei fir narativ depinde viața lor.

Vizitarea spaţiilor istorice din corpul central al Palatului Regal va avea loc în perioada 8 -10 aprilie 2015. Biletul de intrare costă 5 lei pentru elevi, 20 lei pentru adulți și este gratuit pentru un cadru didactiv însoțitor.

Elevii de liceu pot opta să viziteze Galeria de Artă Românească Modernă, ghidaţi de către tineri de aceeaşi vârstă cu ei. Aceste vizite ghidate interactive sunt oferite de voluntarii membri CADO (Consiliul Adolescenţilor la MNAR). Prezentările vor avea ca temă Atelierul artistului şi scopul lor este familiarizarea liceenilor cu lucrări reprezentative pentru patrimoniul MNAR.

În intervalul 8 – 10 aprilie 2015, orele 10.00 – 18.00, pot fi vizitate galeriile permanente ale muzeului, precum şi Muzeul K.H. Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady. În intervalul 6 – 8 aprilie 2015, orele 10.00 – 18.00 poate fi vizitat Muzeul Colecţiilor de Artă.

Înscrierile se pot face de luni până vineri în perioada 16 februarie – 1 aprilie 2015 prin telefon la 021.314.81.19 sau prin e-mail la educatie@art.museum.ro, în limita locurilor disponibile.

Tarifele de vizitare cu reducere pentru elevi sunt:
• Galeria Naţională: 2.5 lei (întreg 10 lei)
• Galeria de Artă Europeană: 2 lei (întreg 8 lei)
• Expoziţia „Modele de comportament în secolul al XVIII-lea”: 2.5 lei (întreg 10 lei)
• Muzeul Zambaccian: 2 lei (întreg 7 lei)
• Muzeul Pallady: 2 lei (întreg 7 lei)
• Muzeul Colecţiilor de Artă: 4 lei (întreg 15 lei)

Cadrele didactice însoţitoare beneficiază de gratuitate. Copiii preşcolari au acces gratuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *