Umberto Eco – Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare

Ce formă are Pământul? Pe unde a călătorit Ulise în realitate? Care este tărâmul Părintelui Ioan? Cine sunt magii şi chiar erau trei? Sunt doar câteva dintre întrebările la care veţi găsi răspuns în lucrarea lui Umberto Eco.

Şi nu doar răspuns, ci şi dovezi, bine argumentate de o bibliografie complexă, susţinute cu inteligenţă şi umor, aşa cum bine ne-a obişnuit autorul. Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare este o lucrare vastă, care parcurge literatura de la cea mai veche formă a ei şi până în zilele noastre, căutând locuri de poveste, explicând legende, însoţind personaje fantastice în încercarea lor de a descoperi lumea. Unde era Sabba reginei din Sabba, cât de reale erau descrierile lui Marco Polo care identifica un rinocer cu un inorog lipsit de graţie şi dacă Ulise chiar s-a rătăcit în Marea Baltică sau în Marea Chinei sunt toate subiecte tratate cu minuţiozitate.

Este imposibil să nu afli lucruri noi, să nu fi uimit, să nu fi amuzat şi să nu devii curios citindu-l pe Umberto Eco. Documentarea pentru fiecare din scrierile sale se întinde pe câţiva ani, iar materialul final este prelucrat, explicat şi argumentat în cel mai riguros mod. În plus, are un umor subtil care nu se pierde nici în cele mai logice explicaţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *