Se porneşte petrecerea! “Think less, act more!” este motto-ul celei de-a 14-a ediţii a târgului V for Vintage. Găzduit de Sala Palatului în zilele de 16 şi 17 mai 2015, V for Vintage se alătură anul acesta Nopţii muzeelor.
Aşa cum sunteţi obişnuiţi, V for Vintage vine cu designeri tineri şi consacraţi, cu creaţii vintage, cu o cafenea ad-hoc, cu produse cosmetice bio. Colecţiile realizate special pentru această ediţie au ca temă Fiesta, acel moment când “Carnavalul de la Rio meets Diavolul se îmbracă de la Prada”. În ritm de samba, au răspuns la invitaţie Molecule F & Friends, Band of Creators, Moja, Lia Aram, Franklin9, Rogue8, Atelier Éclat Pékin, Tatiana Strimbovschi, Postolatieva, tricouri Antante, Guilt, Utopic Art, Mariana Marin, Don Papillon, Rad Playground, Flores del Paraiso, Da Da, Bon Bijou şi mulţi alţii.
Special pentru Noaptea Muzeelor, V for Vintage v-a pregătit trei expoziţii speciale:
- Un veac de feminitate (o frantura din Muzeul Posibil al Modei), curatori: Oana Creţu şi Iulia Gorneanu pentru V for Vintage – 10 ţinute, 10 poveşti, 10 decade din istoria frumosului şi a feminităţii
- Expozitie de pictură contemporană semnată de Orly Yanay
- Expoziţie Luminish – serii limitate de corpuri de iluminat cu poveste.
V for Vintage va fi deschis sâmbătă, 16 mai 2015, între orele 11:00 – 00:00, iar duminică, 17 mai 2015, între orele 11:00 – 20:00. Preţul unui bilet de intrare este 10 lei.