Retrocedarea controversată a vestitului tablou al lui Gustav Klimt, Portrait of Adele Bloch – Bauer I (1907), este subiectul filmului Woman in Gold. Controversa provine din faptul că Maria Altmann, cea care l-a revendicat, este o evreică fugită din Austria în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, iar tabloul, aparținând familiei ei, a fost confiscat de naziștii austrieci. Procesul s-a desfășurat în Statele Unite ale Americii, în 2004.
Helen Mirren este impecabilă în acest rol. Găsește emoția, seriozitatea și dârzenia necesare pentru a da în judecată statul austriac după mai bine de 60 de ani. Găsește curajul de a-și înfrânge remușcarea de a-și fi părăsit familia. Helen Mirren reușește un rol vertical, ambițios, care i se potrivește ca o mănușă.
Importantă este și abordarea cinematografică. Nu cele câteva milioane de dolari o determină pe Maria Altmann să revendice tabloul, ci dorința de a se recunoaște actele de violență la care au fost supuși evreii în acele timpuri, dorința de a-și revendica o amintire care va reuși s-o împace cu trecutul.