Sărbătorită în fiecare an pe 20 iulie, Ziua Aviației Române îi omagiază pe eroii aerului prin ceremonii religioase și zboruri demonstrative.
Anul acesta, ziua aleasă pentru manifestări este duminică, 19 iulie 2015. În București, programul evenimentelor începe la ora 9:00 la Monumentul Eroilor Aerului, unde se va desfășura o ceremonie religioasă și militară. Pe durata acesteia (aproximativ o oră), vor evolua aproximativ 25 de aeronave militare de tip IAR-330 Puma, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-99 Șoim și Standard și MiG-21 LanceR, dar și șase aeronave MAI, trei ale SRI și trei aeronave aparținând Școlii Superioare de Aviație Civilă (conform Agerpres).
Ziua Aviației Române este sărbătorită în toată țara. La Câmpia Turzii, duminică, 19 iulie 2015, între orele 11:00 și 14:00 este organizată Ziua porților deschise la Flotila 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu”. Ziua porților deschise va fi și la Timișoara, pe Aerodromul Giarmata, sâmbătă, 18 iulie 2015, începând cu ora 10:00, dar și la Otopeni, la Flotila 90 Transport Aerian Otopeni “Gheorghe Bănciulescu” tot sâmbătă între orele 12:00 și 14:00.
Și Muzeul Național al Aviației Române va fi deschis duminică, între orele 10:00 și 17:00, pentru a vă familiariza cu istoria aviației române. De la avionul lui Aurel Vlaicu și până la avioane militare, staţii de radiolocaţie, tehnică de artilerie antiaeriană şi rachete sol-aer, machete, uniforme, decoraţii şi documente de arhivă.