Provenind din America de Sud, din Anzi ca să fim mai exacți, poncho-ul are menirea de a-și apăra purtătorul de frig și de ploaie. Atât de convenabil este acest articol vestimentar, încât era purtat de una din civilizațiile peruane încă din anul 500 î. Hr. (cam de 2500 de ani, dacă faceți un calcul). Și chiar dacă nu locuim în Anzi sau măcar la munte, un poncho este o binecuvântare într-o dimineață ploioasă de toamnă.
Materialul preferat pentru a realiza un poncho rămâne lâna, dar în vremurile noastre nu sunt neglijate nici bumbacul și inul pentru articole mai subțiri, chiar de vară. Mai scurte sau mai lungi, cu franjuri, dungi colorate sau împletituri complicate poncho-urile au intrat cu pas sigur în dulapurile moderne. Au marele avantaj că pot fi purtate peste orice, fără a deranja ținuta de dedesubt. Țin de cald, de vânt și de ploaie și pot fi împachetate și ascunse odată ajunși la birou. Poncho-urile sunt comode, cu libertate mare de mișcare. Imaginați-vă că ați putea să râdeți ploii în față înfășurați în pătura preferată și veți avea o idee despre ce înseamnă să purtați un poncho.