Ați aflat cu toții cum a început și cum s-a terminat povestea cu hobbiți, elfi, oameni și vrăjitori, poveste care a fermecat lumea întreagă prin ecranizările hollywoodiene. Probabil credeți că lectura cărților care au stat la baza filmelor nu mai are cu ce să vă surprindă, dar aici vă înșelați. O carte are mereu arme secrete, pentru că farmecul ei este în imaginația cititorului și nici un film nu o poate egala.
Trilogia Stăpânul inelelor este o carte de istorie, bine documentată. Cuprinde hărți, legende, limbi ale unor popoare necunoscute nouă, un calendar aparte, ținuturi pline de povești, obiceiuri și personaje fantastice. Este construită cu migală, cu atenție, respectând toate regulile istoriei reale a oamenilor. Firul narativ nu se rupe niciodată, lucrurile sunt clare și bine descrise, încât dacă ți-ar zice că ai trecut vreodată prin Bree sau Mordor nu te-ai îndoi prea tare. Tolkien a imaginat o lume întreagă, până la ultimul detaliu. Deși ecranizările sunt bine făcute și au beneficiat de multă reclamă, cărțile sunt pe sufletul meu.
M-am scufundat în poveste cu emoție și nerăbdare, deși știu că se termină cu bine. Mi-ar fi plăcut să le citesc la 12 -13 ani, dar le savurez și acum, cu alte gusturi și alte exigențe. Aventura, umorul, povețele, triumful binelui sunt ingrediente care mă fac să las cu greu cartea din mână. Descopăr episoade care nu au încăput în film și mă simt ca un spectator privilegiat cu un spectacol doar pentru el. Frăția inelului, Cele două turnuri și Întoarcerea regelui îmi umplu diminețile și serile deopotrivă, aducându-mi aminte de o lume unde integritatea, curajul și bunătatea sunt ocrotite și învingătoare.