Să privești mut capodopera unui artist te poate face să iubești arta, să admiri frumosul. Dar să pătrunzi în intimitatea unui atelier de artist, te face să înțelegi cu adevărat migala, furtunile și pasiunea din spatele fiecărei tușe de culoare.
Muzeul Național de Artă al României vă invită în perioada 9 decembrie 2015 – 24 aprilie 2016 să intrați în atelierul pictorului Nicolae Tonitza (1886-1940), prin intermediul expoziției intitulate Din atelierul lui Tonitza. Desene și acuarelă. Expoziția cuprinde 38 de lucrări reprezentative pentru cele patru decenii de activitate ale pictorului. Organizate cronologic, regăsim în expoziție schițe, studii, dar și ilustrații de presă pe care pictorul obișnuia să le facă în anii ’20, după întoarcerea de pe frontul Primului Război Mondial. Dincolo de evoluția personală a artistului, lucrările sale sunt o retrospectivă a epocii în care a trăit acesta, cu o valoare istorică incontestabilă.
Expoziția Din atelierul lui Tonitza. Desene și acuarelă este găzduită de Galeria de Artă Românească Modernă și poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10:00 – 18:00.